NEWS
12:38 Detaliile DSP despre barbatul infectat cu noua tulpina a SARS-COV2
13:34
luni, 15 noiembrie 2010
Crin Antonescu anunţa sîmbătă la Suceava faptul că guvernul Boc nu a avut membri PNL în conducerea sa. Cătălin Nechifor a ţinut să îi împrospăteze memoria preşedintelui PNL, amintindu-i faptul că guvernul Boc a avut şi miniştri liberali.
15:32
sambata, 13 noiembrie 2010
Liberalul Crin Antonescu a declarat că nu permite nimănui să ofere lecţii de rezistenţă împotriva lui Traian Băsescu sau despre unitate în opoziţie.
14:30
sambata, 13 noiembrie 2010
Liberalii. prezenţi sâmbătă la întâlnirea cu membrii Biroului Permanent al PNL. au votat o moţiune prin care cei care au tradat partidul, printre ei numărându-se şi Gheorghe Flutur, să nu mai poată fi primiţi înapoi în partid.
11:18
joi, 11 noiembrie 2010
Sâmbătă va fi reunit, la Suceava, Biroul Permanent al Partidului Naţional Liberal. Vor fi prezenţi membrii marcanţi ai PNL, printre care preşedintele Crin Antonescu şi vicepreşedinţii Varujan Vosganian şi Romeo Stavarache.
00:09
miercuri, 10 martie 2010
13:30
duminica, 29 noiembrie 2009
Inca inaintea primul tur de scrutin, Asociatia Pensionarilor, "Bucovina 2000" a luat nota cu satisfactie de conturarea noii majoritati parlamentare, angajandu-se public sa sustina o eventuala alianta PSD+PC, PNL si UDMR (a se vedea presa din 13.11.2009).
22:55
joi, 26 noiembrie 2009
Presedintele PNL, Crin Antonescu, si presedintele PSD, Mircea Geoana, au prezentat printr-un comunicat de presa principiile care vor sta la baza Guvernarii comune.
16:24
miercuri, 25 noiembrie 2009
Ne obişnuisem, în cei -de acum- 20 de ani de evoluţie de la totalitarism spre democraţie, cu exercitarea de către români a unui vot negativ.
21:29
luni, 23 noiembrie 2009
Traian Băsescu, susţinut de PD-L pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni, a obţinut în judeţul Suceava aproximativ 40 % din voturile valabil exprimate duminică, fiind urmat de candidatul PSD, Mircea Geoană, cu peste 30 % din voturi, pe locul trei fiind candidatul PNL, Crin Antonescu, care a fost votat de peste 16 % dintre suceveni.
20:29
luni, 23 noiembrie 2009
Traian Băsescu a obţinut 32,43% din voturile valabil exprimate, iar Mircea Geoană a obţinut 31,16%, conform rezultatelor parţiale anunţate, luni, de BEC, după centralizarea a 99,81% din procesele verbale.
12:57
luni, 23 noiembrie 2009
Candidatul PD-L la prezidentiale, Traian Basescu, s-a aflat in topul preferintelor sucevenilor, obtinand majoritate de voturi.
08:16
luni, 23 noiembrie 2009
Biroul Electoral Central a dat publicităţii primele rezultate parţiale oficiale, după centralizarea voturilor din 10.500 de secţii de votare.
21:03
duminica, 22 noiembrie 2009
Candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu, şi candidatul PSD, Mircea Geoană, se vor înfrunta pe 6 decembrie pentru funcţia supremă în stat.
21:00
duminica, 22 noiembrie 2009

Pe parcursul desfăşurării scrutinului de duminică, principalele institute de sondare au chestionat alegătorii la ieşirea din secţiile de votare. La închiderea urnelor (n.r. ora 21:00), acestea au prezentat Exit Poll-urile realizate până la ora 19:00.

12:46
luni, 16 noiembrie 2009
Presedintele interimar al PNL Suceava, Vasile Mocanu, le multumeste miilor de cetateni care au participat la mitingul electoral din 13 noiembrie, organizat la Suceava, datorita vizitei candidatului PNL la prezidentiale, Crin Antonescu.
15:55
duminica, 15 noiembrie 2009
Deputatul Sanda Maria Ardeleanu a apreciat prestatia pe toata perioada campaniei, dar mai ales din cadrul dezbaterii televizate a candidatului PD-L pentru alegerile prezidentiale, Traian Basescu, ca fiind una eleganta.
13:37
duminica, 15 noiembrie 2009
Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu şi-a criticat sâmbătă, la Suceava, contracandidaţii pentru faptul că aceştia ar evita confruntările electorale cu el.
15:55
vineri, 13 noiembrie 2009
Candidatul Partidului Naţional Liberal la preşedinţie, Crin Antonescu, a afirmat, vineri, că declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la discuţiile pe care Mircea Geoană le-a avut la Moscova "sporesc şi mai tare misterul" întrucât din spusele şefului statului reiese că preşedintele cunoştea conţinutului acestora.
15:53
vineri, 13 noiembrie 2009
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri, că răspunsul dat de Consiliul Superior al Magistraturii la scrisoarea pe care a adresat-o preşedintelui acestei instituţii este "pe lângă întrebare", deoarece nu solicitase CSM să se implice în lupta politică, ci să-şi exercite atribuţiile, sesizând Curtea Constituţională legat de existenţa unui conflict între Parlament şi Preşedinţie.
15:51
vineri, 13 noiembrie 2009
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a protestat, vineri, faţă de intrarea în vigoare a legii care impune concediul fără plată bugetarilor, afirmând că actul normativ a fost asumat de Guvernul Boc cu susţinerea lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană, în timp ce liberalii au depus moţiune de cenzură pe această lege.
15:43
joi, 12 noiembrie 2009
Presedintele PNL Suceava, Alexandru Baisanu, a declarat astazi, 12 noiembrie, ca prezenta la Suceava a candidatului PNL la prezidentiale, Crin Antonescu, este foarte importanta pentru PNL Suceava, mentionand ca acesta nu a participat la intruniri organizate din bani publici.
19:45
luni, 09 noiembrie 2009
Presedintele PNL Suceava, Alexandru Baisanu, a declarat luni, 9 noiembrie, ca cei din PD-L joaca in continuare murdar, taind bannerele PNL.
19:39
luni, 09 noiembrie 2009
Saptamana aceasta, Organizatia Municipala PNL Suceava intra in linie dreapta pentru intalnirea cu candidatul PNL la prezidentiale, Crin Antonescu.
22:23
duminica, 08 noiembrie 2009
A trecut deja jumătate din campania electorală.
20:51
joi, 05 noiembrie 2009
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat astăzi, 5 noiembrie, că nu va accepta nici o înţelegere politică între domnia sa şi Traian Băsescu şi între PNL şi PDL, pentru crearea unui guvern de dreapta.
09:54
luni, 02 noiembrie 2009
Presedintele PNL Suceava, Alexandru Baisanu, a declarat duminica, 1 noiembrie, ca in timpul vizitei pe care a avut-o cu eurodeputatul Norica Nicolai in judet, a constatat ca sucevenii sunt foarte nemultumiti de politica agricola si a precizat ca foarte multi cetateni spun ca voteaza cu oricine, numai cu Basescu nu.
12:10
vineri, 30 octombrie 2009
Vicepresedintele Organizatiei Judetene PNT-CD Suceava, fostul senator Petru Juravle, a declarat, intr-o conferinta de presa ca 80% dintre membrii PNT-CD Suceava vor sustine candidatura lui Crin Antonescu.
00:45
vineri, 30 octombrie 2009
Presedintele Biroului Electoral Central, Ana Hermina Iancu, a tras la sorti azi ordinea candidatilor pentru buletinele de vot pentru alegerile prezidentiale din 22 noiembrie.
00:29
vineri, 30 octombrie 2009
Un potop, fără precedent, de sondaje de opinie -realizate de cine vrei şi de cine nu vrei, prin metode clasice sau mai puţin clasice, telefonic, pe internet sau cum s-a nimerit, călare, pe jos, dar mai ales pe genunchi, la comanda unora sau a altora- s-a abătut asupra cetăţeanului şi aşa destul de bulversat de campania electorală tumultoasă pentru prezidenţiale, başca de referendumul biquestional, căzut ,,pleaşcă’’ pe capul său de alegător.
16:14
luni, 26 octombrie 2009
Pesedintele interimar al PNL Suceava, Vasile Mocanu a declarat, luni, 26 octombrie ca s-a dat startul pentru “Actiunea Antonescu”, actiune ce consta in strangerea de fonduri pentru sustinerea campaniei electorale a lui Crin Antonescu la prezidentiale.
15:31
vineri, 23 octombrie 2009
Potrivit rezultatelor la nivel național ale sondajului BCS, realizat între 15-19 octombrie, în 79 de localități din toate județele, Traian Băsescu se află pe primul loc în opțiunile electorale, cu 31,1%, urmat de Crin Antonescu-23,6%, Mircea Geoană-21,7%, Sorin Oprescu-10,4%, Gigi Becali - 5,1%, Vadim-3,9%, Kelemen Hunor 3,7%.  
22:29
luni, 19 octombrie 2009
Preşedintele Băsescu a declarat luni, la RFI, că sondajele pe care partidele le dau publicităţii înaintea alegerilor fac parte din manipularea formaţiunilor politice şi că va intra în al doilea tur al prezidenţialelor cu Crin Antonescu, chiar dacă şi l-ar dori mai mult pe Mircea Geoană ca adversar.
15:59
joi, 15 octombrie 2009
In decursul zilei de astazi, 15 octombrie, 10 membrii PNL vor merge la Botosana, unde vor imparti scrisorile lui Crin Antonescu, a declarat vicepresedintele PNL Suceava, consilierul judetean, Brandusel Nichiteanu.
13:56
miercuri, 07 octombrie 2009
Legea Pensiilor trebuie dezbătută  în Parlament!
23:27
joi, 01 octombrie 2009
Actualul guvern nu reuseste sa adopte masuri pentru relansarea economica, iar cele doua partide care se afla in parteneriat la conducerea tarii nu reusesc sa se inteleaga, este de parere presedintele PNL Suceava, Alexandru Baisanu.
01:54
luni, 21 septembrie 2009
Comitetul Director al PDL Suceava a stabilit, sâmbătă, strategia organizaţiei pentru campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, având ca principal obiectiv obţinerea încă din primul tur, de către Traian Băsescu, a peste jumătate din voturi în judeţ, a anunţat Gheorghe Flutur.
00:07
luni, 07 septembrie 2009
Sîmbătă, 5 septembrie, în sala Casei de cultură a sindicatelor din Suceava, a avut loc Conferinţa Judeţeană a Partidului Naţional Liberal, conferinţă care a durat peste 12 ore.
23:57
duminica, 06 septembrie 2009
Democrat-liberalii suceveni nu au „înghiţit” prea uşor, atacurile aduse la adresa partidului din care fac parte, şi a liderului Gheorghe Flutur, de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, prezent sâmbătă la Suceava, la alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a acestui partid.
17:59
luni, 31 august 2009
Liberalii suceveni îl vor avea alături de ei la alegerile din 5 septembrie, pe preşedintele PNL, Crin Antonescu.
01:02
vineri, 07 august 2009
Dacă Traian Băsescu mai prinde un mandat la Cotroceni şi PSD şi PNL vor fi puse la zid, iar cei doi lideri, Mircea Geoană  şi Crin Antonescu, vor pierde probabil conducerea acestor partide.
09:15
marti, 02 iunie 2009
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Elena Băsescu a declarat, luni, la Suceava, că nu este foarte convinsă că tatăl său, Traian Băsescu, va candida pentru un nou mandat de preşedinte şi a dezavuat atitudinea misogină a lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu, apreciind că ar fi nevoie de un alt tip de candidat, "open mind".
03:53
vineri, 22 mai 2009
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Crin Antonescu, se va afla, vineri, la Suceava, unde se va întâlni cu studenţii, precum şi cu membrii şi simpatizanţii liberali din judeţ.

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere