NEWS
12:16
luni, 11 aprilie 2011
Într-o conferință de presă de la sediul PSD Suceava, președintele executiv Ovidiu Donțu a declarat că „deși oamenii doresc salarii, pensii și un nivel de trai decent, portocaliii fac telegondole, pun pavele, borduri și, mai nou, fac drumuri comunale.”
PSD: Flutur nu se poate lăuda cu „realizări concrete”
12:44
luni, 04 aprilie 2011
„Iată că se apropie finalul de mandat al domnului Flutur ca președinte al Consiliului Județean Suceava, și constatăm că domnia sa nu prea se poate lăuda cu nimic în ceea ce privește realizările concrete pentru dezvoltarea economică a acestui județ,” a declarat Ovidiu Milici într-o conferință de presă organizată la sediul filialei PSD Suceava.
CJ a înfiinţat un serviciu pentru proiectele cu finanţare externă
18:02
marti, 20 iulie 2010
În urma şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, s-a hotărît înfiinţarea Serviciului de implementare a proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.
Investiţii de aproape 35 milioane euro în 16 localităţi sucevene
13:03
vineri, 11 iunie 2010
Reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Rurală Nord Est şi 16 primari au semnat vineri contracte pe dezvoltare rurală, măsura 3.2.2. Valoarea totală a investiţiilor este de aproximativ 35 milioane euro.
25 de primari PSD contestă jurizarea proiectelor pe măsura 3.2.2.
21:54
duminica, 30 mai 2010
O preocupare recentă a membrilor PSD Suceava o constituie proiectele depuse de către primarii din judeţ, proiecte pentru măsura 3.2.2. - renovarea spaţiului rural, care aveau ca obiectiv modernizarea de drumuri comunale, aducţiuni cu apă, canalizare şi investiţii în zona socială şi culturală.
Liberalii suceveni vor lua initiativa
15:14
joi, 21 ianuarie 2010
Presedintele PNL Suceava, Alexandru Baisanu, a declarat ca liberalii suceveni vor propune sa fie realizata o pezentare a judetului Suceava in perspectiva investitiilor.
Proiectul „Pelerin in Bucovina” aduce un tren monahal la Cacica
16:47
marti, 19 ianuarie 2010
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca in cadrul Targului de Turism de la Viena a discutat cu autoritatile austriece despre initierea unui proiect ce presupune introducerea unui tren monahal pe ruta Viena- Cacica.
15:04
vineri, 15 ianuarie 2010
„Declaratiile pe care le face vicepresedintele Consiliului Judetean, Daniel Cadariu, ma fac sa cred ca l-a prins gerul Bobotezei si minte de ingheata apele”.
Conducerea administratiei judetene solicita mai multa implicare din partea primarilor
11:52
joi, 14 ianuarie 2010
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur şi prefectul Sorin Arcadie Popescu, alături de specialişti din cadrul adminsitraţiei judeţene s-au reunit cu primarii din cele 114 unităţi teritorial-administrative din judeţ intr-o prima sedinta de lucru pe anul 2010.
10:40
joi, 14 ianuarie 2010
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur,  a făcut un apel, care îl consideră valabil pentru toată lumea: „Să ne dezbrăcăm de haina politică şi să intrăm pe adminstraţie.”
Flutur: „2010 va fi anul marilor proiecte pentru judetul Suceava”
17:08
joi, 07 ianuarie 2010
„Anul 2010 va fi anul marilor proiecte pentru judetul Suceava”.
Deliberativul judetean in sedinta ordinara
16:54
joi, 19 noiembrie 2009
Alesii judeteni s-au intrunit in sedinta ordinara joi, 19 noiembrie. Acestia au avut pe ordinea de zi peste 20 de proiecte de hotarare, la care s-au mai adaugat alte trei proiecte pe ordinea suplimentara.
Centru multifunctional destinat victimelor violentei in familie la Gura Humorului
16:33
joi, 19 noiembrie 2009
A primit votul alesilor judeteni. Este vorba de proiectul de aprobare a documentatiei tehnico-economice pentru proiectul de infiintare a centrului multifuntional destinat victimelor violentei in familie din Gura Humorului.
In decembrie se va semna contractul de reabilitare a “Cetatii de Scaun”
16:03
vineri, 06 noiembrie 2009
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat  ca in decursul lunii decembrie se va semna contractul de finantare a proiectului de reabilitare a “Cetatii de Scaun”  Suceava, dar si a zonei de protectie a monumentului.
Subiecte discutate de consilierii locali in sedinta ordinara
11:56
vineri, 30 octombrie 2009
O ora si jumatate.
Complex sportiv de mari dimensiuni pentru Suceava
15:52
miercuri, 28 octombrie 2009
Municipalitatea spera ca, incepand de anul viitor sa demareze lucrarile, in vederea construirii unui complex sportiv de mari dimensiuni.
Judeţul Suceava: locul 2 pe ţară la numărul de proiecte depuse pe măsura 3.2.2
14:10
luni, 03 august 2009
Administraţia judeţeană, împreună cu cele locale fac eforturi pentru a accesa cât mai multe dintre fondurile oferite de Uniunea Europeană.
Bani europeni pentru medicii din mediul rural
00:03
vineri, 31 iulie 2009
Medicii suceveni care vor să-şi doteze cabinetele medicale sau le repare pot accesa fonduri europene în acest scop.
Trei primării sucevene primesc 11 milioane de euro pentru proiectele depuse
22:33
miercuri, 08 iulie 2009
Trei localităţi sucevene, care au depus proiecte, pe axa 3.2.2 “renovarea şi dezvoltarea satelor”, vor primi 11 milioane de euro pentru diferite proiecte de infrastructură.
13:32
vineri, 03 iulie 2009
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a dat ca exemplu negativ localitatea Breaza, care nu a depus  nici un proiect de infrastructură, fie pe fonduri guvernamentale, fie pe fonduri europene, în timp ce celelalte localităţi din judeţ au cel puţin un proiect depus în domeniu.

Credeți că guvernul minoritar PNL va rezista până la alegerile parlamentare din noiembrie 2020?


Gazduit de Administrare Servere