Breaza dată ca exemplu negativ din cauza lipsei de proiecte

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a dat ca exemplu negativ localitatea Breaza, care nu a depus  nici un proiect de infrastructură, fie pe fonduri guvernamentale, fie pe fonduri europene, în timp ce celelalte localităţi din judeţ au cel puţin un proiect depus în domeniu.

Totodată acesta a atras atenţia localităţilor aflate în zona de graniţă cu Ucraina ce de pe 10 iulie se deschide Programul Operaţional Transfrontalier şi se aşteaptă ca aceste localităţi să depună cât mai multe proiecte pentru modernizarea de drumuri. „ Şi aici intenţia noastră este să avem cât mai multe proiecte în specia pe drumuri în zona de frontieră începând de la Frătăuţi, Bilca, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Straja, Brodina, Ulma, Izvoarele Sucevei, Cîrlibaba. E vorba de asfaltarea drumurilor de la UIma, Moldova Suliţa- Ivoarele Sucevei, dar şi alte drumuri de legătură  precum cel între Brodina şi Izvoarele Sucevei pentru a face mai accesibilă zona de nord vest a judeţului” a declarat Flutur.  Acesta a mai atras atenţia asupra faptului că prea multe primării din judeţ depind numai şi numai de banii de la buget şi că acestea ar trebui să dezvolte sectorul privat sau să atragă investiţii private pentru a-şi suplimenta bugetele cu taxe şi impozite strânse de aici. La această concluzie s-a ajuns după ce preşedintele Consiliului Judeţean s-a întâlnit miercuri 1 iulie cu mai mulţi primari din judeţ.

13:32
vineri, 03 iulie 2009
Autor
Tim Tim
Gazduit de Administrare Servere