Din 1 Mai, în Suceava colectare selectivă a gunoiului şi la case

Începând cu data 1 Mai 2011, cetățenii municipiului Suceava, care locuiesc lacase, în burdujeni şi iţcani, vor fi obligaţi să colecteze deșeurile selectiv (deşeuri menajere, deşeuri tip hârtie-carton, deşeuri tip plastic).

Colectarea deșeurilor de către ROSAL va fi făcută, de asemenea, selectiv. Cu alte cuvinte, în aceeași zi vor trece trei mașini diferite ale ROSAL pe aceeași stradă.

Primăria spune că peste două săptămâni, adică după data de 15 Mai, cetățenii la care se va constata că nu colectează selectiv gunoiul, vor primi o amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Vviceprimarul Lucian Harsovschi ne+a furnizat si alte inormaţii privind colectarea şi transportul gunoiului.


În Municipiul Suceava capacitatea de depozitare a deşeurilor este asigurată de 1246 de eurocontainere de 1,1 mc, 2 containere de 18 mc( pentru bazar şi pieţe), 42 ghene cu capacitate de 2mc (pentru blocurile turn), 130 eurocontainere de 1,1 mc pentru deşeurile reciclabile de tip pet, 120 eurocontainere de 1,1 mc pentru deşeurile reciclabile de tip hârtie –carton, 80 de eurocontainere de tip clopot pentru deşeuri reciclabile.

Frecvenţa de ridicare a deşeurilor menajere este de 7 ori pe săptămână, cu excepţia locuinţelor individuale (cartier Iţcani şi Burdujeni sat), unde frecvenţa este de o dată pe săptămână.

Până la data de 15 iulie 2010 deşeurile menajere din municipiul Suceava erau colectate cu un număr de 11 autogunoiere, fiecare efectuînd zilnic câte 2 curse, cu o capacitate de 15mc deşeuri compactaţi pe cursă.
Astfel, într-o lună se colectau  în municipiul Suceava aproximativ 35000 mc necompactaţi.

Deoarece la data de 15 iulie 2010 a fost sistata activitatea la depozitul Antilesti a ramas ca  singura alternativă, aprobată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului- Bucureşti şi de Agenţia pentru Protecţia Mediului- Suceava transportul deşeurilor menajere din municipiu  la Depozitul Botoşani.

Mod de operare :

Transportul deşeurilor menajere colectate de către S.C. Rosal sunt depozitate temporar, în vederea sortării, la S.C. Diasil .
  - Sortarea deşeurilor menajere de către S.C. Diasil pe toate categoriile posibile
  - Transportul deşeurilor rezultate după sortare la depozitul din Botoşani  cu autospeciale dotate cu remorcă astfel încât cantitatea de deşeuri să fie minim 36 mc
 -  Deşeurile din construcţie, demolări (moloz, cărămizi, etc) rezultate din sortare vor fi transportate la depozitul Mirăuţi cu costuri reduse


În perioada 16 iulie-30 sept. 2010, colectarea şi sortarea deşeurilor menajere s-a efectuat după cum a fost planificat, în condiţii normale, confirmând faptul că soluţia adoptată de Primăria municipiului Suceava a fost corectă şi au rezultat următoarele beneficii:
 - s-a redus cantitatea de deşeuri care a fost transportată la Botoşani, spre depozitare finală cu peste 25%, dacă într-o lună se transportau la Fălticeni circa 9450mc compactaţi  de deşeuri, în perioada 16 iulie -30 sept.s-au transportat la Botoşani 499 de curse de 36 mc, adică 17964 mc compactaţi de deşeuri , ceea ce înseamnă o reducere cu 28%, din cantitatea transportată .                   În condiţiile în care Primăria Municipiului Suceava nu ar fi făcut sortarea deşeurilor, ar fi fost penalizată lunar cu circa 40000 lei, în acest moment noi avem îndeplinit obiectivul anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri.
În urma sortării s-au obţinut circa 3059 mc de deşeuri din construcţii demolări şi circa 6228 mc de deşeuri reciclabile astfel:
 - 3750  mc peturi;
 -  950  mc hârtie carton;
 - 1000  mc folie;
 -  180  mc sticlă;
 -   60  mc lemn;
 -   288 mc alte deşeuri reciclabile.
- programul de lucru s-a redus simţitor, astfel încât serviciul de salubrizare menajeră este finalizat pe toate străzile, la orele 15- 16 ( faţă de orele 20 -21 , în cazul transportului la depozitul Fălticeni).
    Din cantităţile menţionate mai sus, în  această perioada s-au colectat selectiv de la populaţie şi agenţi economici ( din cele 120 de punctele de  colectare  a deşeurilor, amenajate  cu eurocontainere), urmatoarele cantităţi de deşeuri :
- 399 mc hârtie ,carton   - 42  %
-   55 mc folie                   - 5,5 %
-   90 mc peturi                - 2,4%
      Prin colectarea selectivă  a deşeurilor reciclabile  şi sortarea deşeurilor  menajere s-a redus cantitatea totală de deşeuri transportata şi   depozitată  la    depozitul   Botoşani cu aproximativ 27 %.



09:25
marti, 19 aprilie 2011

Taguri

ROSAL, colectare selectiva, deseuri

Autor
Andrei Jităreanu
Gazduit de Administrare Servere