DNA Suceava a reținut 14 persoane în ancheta privind presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor

DNA Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 și 27 noiembrie 2020, a unui număr de 14 inculpați în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor.

poza
DNA Suceava a reținut 14 persoane în ancheta privind presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor


Astfel, a fost reținuț OBREJA RADU IONUȚ, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de două fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, patru fapte de luare de mită , dare de mită, spălare a banilor,

Totodată, s-a dispus reținerea pentru MARTIN MIHAIL, de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, favorizarea făptuitorului, luare de mită, acces ilegal la un sistem informatic.

A mai fost reținuți BLÎNDU CRISTIAN, ofițer de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și spălare a banilor,BUTNARIU PAUL ALEXANDRU, personal contractul în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită (2 fapte), MACOVICIUC NICOLAE-CEZAR, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare a banilor,MIHĂIESCU IULIAN-FLORIN, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită (2 fapte) spălare a banilor,MIHĂIESCU LEON-IONUȚ, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită (2 fapte),PASCAL ANAMARIA, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, PERIJOC GHEORGHE IONEL, agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat(2 fapte), complicitate la luare de mită (6 fapte).

Totodată, au mai fost dispuse reținerea unei persoane fizice, instructor auto autorizat și administrator al unei școli de șoferi, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat,- complicitate la luare de mită (3 fapte), o altă persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte), complicitate la luare de mită (5 fapte), dar și un alt instructor auto autorizat, pentru comiterea infracțiunilor de- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte). complicitate la luare de mită (2 fapte) și o persoană fizică, pentru comiterea a două infracțiuni de spălare a banilor, iar o altă persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată căîn perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitatea menționată mai sus, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau / facilitau / asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea / verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

O situație specială este cea a inculpatului Obreja Radu-Ionuț, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.

În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu “albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuț fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.

Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor , informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi.

Astfel, concret, acesta l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție și i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție.

Mai mult, l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție și i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.

La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere.

Tuturor inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 27 noiembrie 2020, cei 14 inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

14:33
vineri, 27 noiembrie 2020

Taguri

Autor
S.M
  • Accident pe Calea Unirii, joi dupa amiaza
  • Numărul cazurilor active de Covid-19 în județul Suceava a ajuns la 1.467
  • Rata de infectare Covid-19 în județul Suceava crește la 1.88 la mie
  • Modificari privind baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale
  • vezi toate stirile
Gazduit de Administrare Servere