NEWS
    10:48
    luni, 04 iulie 2011
    Președintele pesedist sucevean, Cătălin Nechifor, a declarat astăzi faptul că Suceava încă se confruntă cu o problemă deosebit de gravă care costă sucevenii bani mulți din cauza incopetenței președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
    09:25
    marti, 19 aprilie 2011
    Începând cu data 1 Mai 2011, cetățenii municipiului Suceava, care locuiesc lacase, în burdujeni şi iţcani, vor fi obligaţi să colecteze deșeurile selectiv (deşeuri menajere, deşeuri tip hârtie-carton, deşeuri tip plastic).
    15:16
    duminica, 13 iunie 2010
    A fost nevoie de două autospeciale pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din Gura Humorului.
    15:45
    miercuri, 09 iunie 2010
    Primăria Suceava este în negocieri cu firma de salubrizare din Botoşani, cea care va asigura depozitarea deşeurilor menajere din municipiu.
    14:22
    marti, 25 mai 2010
    Transportarea deşeurilor în Botoşani prevede costuri mai mari, ei lucrînd cu tarife în tone şi nu metri cubi. Deşi există o reţea de sortare selectivă a deşeurilor, gunoiul din apartamente şi casele particulare nu este sortat, creînd mari dificultăţi. Viceprimarul Lucian Harşovschi consideră că dacă sucevenii vor fi mai atenţi cu selectarea deşeurilor, costurile de transport a gunoiului la Botoşani vor scădea.
    15:24
    vineri, 21 mai 2010
    Recent CJ Suceava a primit avizul de la Ministerul Mediului pentru efectuarea centrului integrat al deşeurilor de la Moara.
    15:04
    marti, 18 mai 2010

    Problema deşeurilor din municipalitate este una de grad 0 pentru primărie, ea fiind abordată şi vinerea trecută în cadrul Consiliului Judeţean.

    09:45
    joi, 01 octombrie 2009
    Deşeurile electrice şi electronice de care populaţia Sucevei doreşte să  scape vor putea fi duse sîmbătă, 3 octombrie, la unul dintre cele cinci  puncte de colectare.
    20:55
    marti, 07 iulie 2009
    Mereu nepregătiţi  în a respecta normele europene, românii se trezesc cu probleme din cauza nerespectării acestora. În această situaţie se găseşte întreaga României, deci şi judeţul Suceava.
    15:00
    luni, 15 iunie 2009
    Firma care administreaza platforma de deseuri a municipiului Suceava a fost amendata cu 100.000 de lei de Garda de Mediu, dupa ce s-a constatat ca a acceptat, ilegal, depozitarea gunoiului menajer, desi aici sunt acceptate doar deseuri din constructii, platforma fiind inchisa de aproximativ o jumatate de an, informeaza Agerpres.
    12:57
    marti, 02 iunie 2009
    Primariile sucevene vor decide, pana la sfarsitul acestei luni, daca pentru colectarea deseurilor opteaza pentru un operator unic sau raman cu serviciile actualilor prestatori, informeaza Agerpes.
    11:05
    vineri, 29 mai 2009
    Autoritatile sucevene cauta solutii pentru depozitarea deseurilor din judet, in conditiile in care majoritatea gropilor de gunoi se inchid in aceasta vara, iar lucrarile la primul depozit ecologic, ce ar putea fi functional abia la anul, nu au demarat inca.

Credeți că guvernul minoritar PNL va rezista până la alegerile parlamentare din noiembrie 2020?


Gazduit de Administrare Servere