Gala olimpicilor suceveni

Duminică, 14 iunie a.c., cu prilejul sfârşitului de an şcolar, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava organizează în Sala polivalentă a Complexului „Conacul Domnesc”, Gala Olimpicilor Suceveni, ediţia 2009.

Scopul manifestării este sărbătorirea elevilor premiaţi la faza naţională a olimpiadelor şcolare din acest an, împreună cu profesorii îndrumători, directorii unităţilor şcoare din care provin, inspectori şcolari, reprezentanţi ai comunităţilor judeţene şi locale, personalităţi politice, oameni de cultură, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi mass-media.
„Vom încerca să edităm un album al olimpicilor suceveni, cu informaţii despre ei şi profesorii îndrumători. Vor primi câte o medalie fiecare, pentru că premierea în bani mi se pare extrem de puţin, în comparaţie cu efortul depus de un elev care participă la olimpiade naţionale. Măcar să fie un eveniment cu rezonanţă” a declarat inspectorul general Petru Carcalete.
Evenimentul este susţinut financiar de către Consiliul Judeţean Suceva şi reprezintă o premieră pentru mediul educaţional sucevean, având în vedere formatul desfăşurării şi participanţii. Pe durata a trei ore, tinerii de elită ai şcolii sucevene vor fi beneficiarii unui program inedit. După un spectacol de muzică clasică susţinut de Filarmonica din Iaşi, ei vor servi masa împreună şi vor purta discuţii cu personalităţile invitate, pe teme de interes comun. Evenimentul a fost gândit ca prilej de mediatizare şi cunoaştere a elevilor care au demonstrat performanţa prin participare la olimpiadele şcolare, dar şi de identificare a unor interese ale acestora, în vederea îndrumării şi sprijinirii lor pentru cariera viitoare. Credem că astfel, vom deschide o cale de comunicare între aceşti elevi şi personalităţi ale judeţului din diferite domenii, ale căror experienţă şi poziţie profesională ar putea contribui la cultivarea talentelor tinerilor şi la obţinerea de către aceştia a unui statut social corespunzător cu performanţa prezentă.
La eveniment sunt invitaţi să participe 134 de elevi olimpici naţionali care au obţinut premii în acest an, 142 de profeori îndrumători ai acestora, 36 de directori de şcoli şi 35 de personalităţi. Elevii olimpici vor primi medalii inscripţionate cu însemnele evenimentului.
În cadrul programului va fi lansată şi prima ediţie a publicaţiei „Albumul olimpicilor suceveni”, cuprinzând câte o pagină cu imagini şi texte reprezentative pentru promovarea elevilor, profesorilor îndrumători şi unităţilor şcolare cu performanţe în olimpiadele şcolare.

12:12
duminica, 14 iunie 2009
Autor
Dan Maxim
Gazduit de Administrare Servere