Ion Lungu vine cu precizari referitoare la modul in care sucevenii pot lua Lumina

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anuntat ca s-a realizat un acord între Patriarhia Bisericii Ortodoxe și Ministerul de Interne, care conține anumite variante în care se poate ieși din casă pentru a lua Paștele, acea pâine binecuvântată și pentru a lua Lumina Sfântă.

poza
Ion Lungu vine cu precizari referitoare la modul in care sucevenii pot lua Lumina

”La noi în Suceava nu este o tradiție bisericească de a lua acea pâine binecuvântată care se împarte în curtea bisericii, este o tradiție care se practică mai mult în Ardeal. Cât privește împărțirea Luminii Sfinte, ea va fi adusă pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” undeva în seara zilei de 18 aprilie, în jurul orei 19.00. De aici va fi reluată de preoți reprezentanți ai Arhiepiscopiei și mai departe voluntarii, preoții vor împărți Lumina Sfântă la casele oamenilor cu condiția să fie echipați corespunzător, cu mască și mănuși de protecție, iar cei care ies din casă să fie la fel echipați corespunzător, cu mănuși și mască de protecție. La fel de important, să se respecte distanța socială”, a spus primarul Sucevei

Lungu a arătat că este dificil la scările de bloc. Aici este indicat să iasă de la fiecare scară de bloc doi – trei oameni care să preia Lumina Sfântă și să o împartă la cei de pe scară.
”Am avut discuții cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe, ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, referitor la sfințirea coșurilor. Dânșii merg pe prevederile aceluiași punct 7 din ordonanță, în cursul nopții, dimineții de Înviere, preoții vor putea trece pe la casele oamenilor, să sfințească coșurile în aceleași condiții: să fie echipați corespunzător ei pe de o parte, dar și credincioșii, să se respecte distanța socială iar la blocurile de apartamente să fie ordine, să nu se producă îmbulzeală”, a arătat Ion Lungu.



11:08
miercuri, 15 aprilie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere