Bugetul local pentru anul 2010 va fi aprobat pe data de 12 februarie

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca bugetul local pentru anul 2010 va fi aprobat in sedinta Consiliului Local din data de 12 februarie.

Lungu a declarat ca bugetul local pentru anul 2010, este deginitivat, iar comparativ cu anul 2009 este mai mic cu 2,5%.

 

Printre domeniile care vor primi mai putini bani in 2010 in comparatie cu anul trecut se numara asistenta sociala şi cultura, in timp ce invatamantul si protectia mediului se vor alege cu fonduri mai mari.

 

Ion Lungu, a mai declarat că prioritatea zero a Primăriei în momentul de faţă este aprobarea bugetului, însă a declarat că trebuie respectat termenul legal de 17 zile calendaristicile de la publicarea Legii bugetului de stat in Monitorul Oficial. În aceste condiţii, municipalitatea suceveană ar putea avea un buget aprobat la data de 12 februarie.

 

Primarul Ion Lungu a reamitit că bugetul pe 2010 este unul de austeritate din perspectivă administrativă, iar pe de altă parte, urmăreşte continuarea reconstrucţiei municipiului.

 

Unele dintre capitole au însă un buget mai mic decât anul trecut. Aici se încadrează autorităţile executive ale Primăriei care primesc cu 89% mai puţini bani decât în 2009, cultura, religia si recreerea cu 81, 8% mai puţin şi asistenţa socială, la care s-a tăiat circa 85%.

 

Pe de altă parte sunt şi domenii care primesc în 2010 mai mulţi bani. Printre acestea se numără învăţământul cu o creştere de 5,3% şi sănătatea cu 59% mai mult.

 

Banii mai mulţi se vor da şi pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, cu 14,9% mai mult decât în 2009, respectiv pentru protecţia mediului, cu 74,8% în plus şi pentru combustibil şi energie.

 

Ion Lungu a mai precizat că totalul pentru lucrările de investiţii se ridică la circa 42 de milioane de euro, la care se mai adaugă cele 10  milioane de euro destinate rutei ocolitoare a Sucevei, bani care nu sunt prinşi în buget. Astfel, în 2010, municipalitatea suceveană mizează pe o sumă de investiţii de aproximativ 52 de milioane de euro.

 

Totodată, primarului Lungu a declarat că bugetul va fi afişat în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie şi va fi supus dezbaterii publice.




14:09
miercuri, 27 ianuarie 2010
Autor
Cristina Ursachi
Gazduit de Administrare Servere