4 medalii pentru atleţii suceveni

La sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Atletism pentru juniori 2, şi ca de obicei, sportivii suceveni au reuşit să se remarce urcând de patru ori pe podiumul de premiere.

poza
4 medalii pentru atleţii suceveni atleticgiurgiu.ro

Un rezultat remarcabil a obţinut tânărul atlet de la CSM Suceava, Bogdan Macovei, clasat pe locul secund atât în proba de 800 de metri, cât şi în cea de 1.500 metri, iar sportivul câmpulungean pregătit de profesoara Erzilia Ţâmpău a demonstrat încă o dată că are calităţi deosebite şi că doar lipsa de experienţă l-a privat de titlul de campion naţional.
     O surpriză plăcută a adus-o şi Alexandru Lucanu, sportivul pregătit de profesoara Dana Lucaci de la CSŞ Gura Humorului situându-se pe locul II în proba de 400 metri, iar completarea rezultatelor remarcabile a fost făcută de Mihai Romaş de la LPS Suceava, el venind pe locul III în proba de 800 metri.
      Una dintre marele speranţe ale atletismului sucevean juvenil, Iuliana Chelaru, pregătită de profesorul Toader Flămând s-a clasat pe locul IV în proba de 400 metri.
    Tehnicianul a spus că  întrercerea a fost una extrem de lentă, cu cinci secunde mai slabă decât timpii pe care Iuliana îi scoate de obicei pe 400 metri, iar cu 200 de metri înainte de finiş sportiva noastră a atacat puternic dar nu a mai avut resurse pe final, acolo unde finişul campioanei Bianca Răzor a fost decisiv. Mai mult chiar, departajarea pentru locurile II, III şi IV s-a făcut la fotografie şi Iuliana Chelaru a pierdut cu un timp foarte apropiat de ocupantele podiumului.
     Toader Flămând a mai afirmat că este convins de faptul că sportiva noastră va trece peste acest ghinion şi se va revanşa cu prilejul altor competiţii. În acelaşi timp trebuie spus că el s-a declarat mulţumit şi de rezultatul lui Mihai Romaş în proba de 800 de metri, precum şi de performanţele lui Bogdan Macovei şi Alexandru Lucanu.


13:19
marti, 13 iulie 2010

Taguri

atletism

Autor
Vlad Costea
Gazduit de Administrare Servere