O victorie cât o înfrângere

Cum, deja, ne-am obişnuit, în România, mândră ţară membră UE şi NATO,  nu se poate întâmpla ceva cât de cât în limitele normalului.

Turul doi al prezidenţialelor nu a făcut excepţie. Ba chiar a adus elemente noi. Iată, acum, aşteptăm verdictul Curţii Constituţionale asupra validării rezultatelor consemnate de Biroul Electoral Central, care au fost contestate vehement de pesedişti. Mă îndoiesc că solicitarea acestora este susţinută cu probe indubitabile care să ateste fraudarea a peste 35 de mii de voturi, astfel încât judecătorii constituţionali să ia decizia anulării scrutinului. Pentru că, aşa se pune problema.

Altminteri, orice om cu un minim bun simţ realizează că procesul electoral a fost afectat de o lungă serie de anomalii şi abuzuri, care, în condiţiile scorului foarte strâns, te conduc cu gândul la o posibilă fraudă. Şi nu mă refer la scenele de coşmar care au tot defilat pe televiziuni cu împărţitul de daruri, cu înghesuiala din secţiile speciale. Doar dacă te uiţi la datele publicate pe siteul oficial al BEC-ului nu ai cum să nu îţi pui unele întrebări. Bunăoară, cum se explică faptul că în secţia nr.52 din Paris au putut vota 3785 de alegători, când în secţia de la Facultatea de Drept, exemplu de aglomeraţie au votat doar 950 (în ambele cazuri completându-se declaraţii). Probabil, emigranţii din motive economice în occident sunt mai iuţi la minte şi la scris decât studenţii. Ce sa mai vorbim, despre faptul că opţiunile celor 617.225 votanţi în secţiile speciale diferă cu peste două procente faţă de media pe ţară. Asta, în condiţiile în care Autoritatea Electorală Permanentă tocmai a anunţat că la europarlamentarele din vară au fost dovedite peste 14.000 de persoane care au votat multiplu.

După  turul întâi, scrisesem despre nefericita evoluţie a modului în care votează românii: de la votul negativ, la cel captiv. Făceam atunci referire la uriaşele “maşinării de vot” puse în funcţiune de cele două mari partide, la mecanismele obscure de finanţare, la mecanismele care alimentează mita electorală, la metodele de presiune din teritoriu, la modul în care preşedinţii consiliilor judeţene şi, mai ales, primarii dirijează mersul votului, la “liderii de opinie” care conduc votanţii la secţiile speciale, la micile şmecheri aducătoare de o mână de voturi practicate în secţiile de votare. Iată că, după turul doi, am primit o confirmare neaşteptată în declaraţia scăpată de Victor Ponta. Citez: "E foarte clar că am câştigat la vot, dar la ei (la PDL – n.r.) sistemul a funcţionat mai bine ". Ceea ce dovedeşte că, la acest capitol, nu sunt mari deosebiri între PD-L şi PSD. Ceea ce este trist este faptul că a fost drastic decredibilizată ideea de corectitudine a votului la standarde europene respectabile. Ce se întâmplă în România este altceva, aduce aminte de lumea a treia,

În aceste condiţii, la modul în care s-au desfăşurat ostilităţile electorale, dar şi procesul electoral în sine, putem spune că învingătorul a obţinut o victorie mare cât o înfrângere. Victoria clasei politice româneşti asupra democraţiei.



09:31
joi, 10 decembrie 2009
Autor
Dragos Danubianu
Gazduit de Administrare Servere