4.3540 lei
3.2812 lei
184.1037 lei
COD GALBEN, ger persistent
INTERVALUL: 08.02.2012, ora: 02:00 - 12.02.2012, ora: 10:00
Noul proiect al legii ANI va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor
Noul proiect al legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), înaintat de Guvern sub denumirea "Proiectul de lege privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice", va intra miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Noul proiect al legii ANI va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor
Amendamentele la proiectul Guvernului pot fi depuse până miercuri, la ora 10.00, iar Comisia juridică are termen tot miercuri, dar la ora 12.00, să înainteze plenului raportul pe fond.
Executivul a aprobat luni, în şedinţă extraordinară, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), acesta urmând să fie trimis la Parlament. "Prin acest proiect de lege Guvernul urmăreşte continuarea activităţii ANI. Pentru a respecta decizia Curţii Constituţionale cu privire la faptul că publicarea în declaraţia de avere a unor date ar afecta viaţa privată, instituim două tipuri de declaraţii de avere, una ce are caracter public şi una cu caracter confidenţial", a declarat premierul Emil Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut, la consultările politice de la Palatul Cotroceni, adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind funcţionarea ANI în zece zile la Parlament. AGERPRES
00:39
miercuri, 28 aprilie 2010
miercuri, 28 aprilie 2010
Taguri
Autor
Dan Maxim
Dan Maxim
La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, în acest an, investiţii prevazute de 25,7 milioane lei
Traseul CFR Suceava-Putna închis din motive de rentabilitate. Anul trecut linia a fost reabilitată!
Buna ziua domnule doctor.
- Buna ziua, cu ce va pot fi de folos?
- Domnule doctor, din cand in cand imi apar doua pete verzi intre picioare, sus langa pasarica. Ce credeti ca ar...citeste tot bancul
LOTO 6/49
05
februarie
2012
februarie
2012
14
16
33
19
17
49
Report: 3.848.456 lei
NOROC
05
februarie
2012
februarie
2012
8113070
Report: 328.468 lei
LOTO 5/40
05
februarie
2012
februarie
2012
9
24
19
30
16
11
Report: 394.334 lei
SUPER NOROC
05
februarie
2012
februarie
2012
801733
Report: - lei
JOKER
05
februarie
2012
februarie
2012
8
30
9
26
17
13
Report: 3.872.820 lei
PLUS NOROC
05
februarie
2012
februarie
2012
114276
Report: 121.650 lei
Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?



