Traian Băsescu a inspectat podul de la Dorneşti

Preşedintele Traian Băsescu a fost vineri în vizită la podul de peste râul Suceava de pe DN17.

Preşedintele Traian Băsescu, însoţit de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur şi de prefectul Sorin Arcadie Popescu a inspectat lucrările în curs de finalizare de la podul din Dorneşti. Executantul i-a comunicat preşedintelui că podul de pe DN 17 va fi pus în circulaţie în câteva săptămîni. Traian Băsescu a comunicat faptul că se va întoarce în judeţul Suceva în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a-şi vizita socrii. Cu această ocazie, el a promis că va veni să vadă podul finalizat. Traian Băsescu a stat doar o jumătate de oră în localitatea suceveană, fără a da declaraţii de presă.

Gheorghe Flutur i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu, dar şi constructorilor. Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor era cel de 15 noiembrie, dar se pare că totul se termina mai devreme.


"Este o metodă nouă de construcţie cu grinzi de oţel care ne-a ajutat să ocolim procedurile cu beton care ne-ar fi lungit până în 2011", a declarat Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur le-a mulţumit şi militarilor care au construit podul de pontoane, care şi-a dovedit pe deplin utilitatea ca pod provizoriu.

Preşedintele CJ Suceava a primit promisiuni din partea reprezentanţilor Căii Ferate că vor finaliza pe data de 10 noiembrie traseul Suceava-Dorneşti.

"Tot aici se află în desfăşurare acţiunea de îndiguire şi de adâncire a albiei rîului Ruda care a provocat inundaţiile în zona Dorneşti", a mai declarat şeful administraţiei judeţene.

O noutate dată presei este mutarea avansată în case, fiind circa 40 de dorneni care s-au mutat în casă". Astăzi, firma EGGER dă la cheie câteva case pentru sinistraţi, gest lăudabil".

Gheorghe Flutur consideră că un rol stimulent, în demararea construcţiilor, l-a avut şi ministrul Anca Boagiu.

"Sperăm ca anul viitor Apele Române să investească la Dorneşti în consolidarea malurilor râului Suceava şi acel prag de fund care trebuie făcut cu betonare pentru a proteja pilonii de pod, atât de la drumul rutier, cât şi la drumul de cale ferată", a concluzionat Gheorghe Flutur.



13:06
vineri, 22 octombrie 2010
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere