S-a săturat de viaţă şi s-a aruncat de la etajul 3

Un sucevean de 59 de ani şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se aseară de la balconul apartamentului său, situat la etajul 3.

Bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticat cu „traumatism craniocerebral prin cădere, fractură de bazin şi fractură toracică, comă grad 1 şi 2”, însă a decedat câteva ore mai târziu.

În cursul serii bărbatul a mers la nişte vecini, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu aceştia. În timpul discuţiilor victima a afirmat de mai multe ori că s-a săturat de viaţa pe care o duce şi că vrea să se spânzure. La un moment dat, când vecinii au plecat din sufrageria unde consumau băuturi alcoolice, S. Gheorghe a ieşit la balconul apartamentului şi s-a aruncat de la etajul 3.

În timp ce era la balcon, a fost observat de către C. Daniel, ce se afla în blocul de vis-a-vis şi care a declarat că victima era singură în balcon, s-a aşezat pe marginea balconului cu picioarele în exterior, după care, ţinându-se în mâini şi-a dat drumul în gol.


11:03
marti, 15 februarie 2011
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere