De ce ne supără învăţământul?

De câteva zile se scrie în presa locală pe îndelete de situaţia din învăţământul sucevean, dar şi de faptul că la bacalaureatul de anul acesta se pregăteşte o nouă fraudă de proporţii iar ISJ Suceava refuză să ia vreo măsură de prevenire a furtului. Situaţia nu este nouă şi se repetă fără întrerupere de ani buni.

Deşi recent preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat în cuvinte nu prea plăcute la adresa sistemului educaţional, totuşi omul are dreptate asupra unui aspect. E nevoie de REFORMĂ în sistem, acum mai mult ca niciodată. Şpaga pusă la bacalaureat în pachetul de ţigări sau în punga de chipsuri nu va dispărea decât în momentul în care fie profesorii vor avea suficienţi bani pentru a refuza „ atenţiile” elevilor, fie bacalaureatul se scoate sau i se scade din importanţă prin reintroducerea admiterii la facultate. Ce mă sperie e lipsa de atitudine a autorităţilor în faţa unor fraude anunţate. E ceva a la Caragiale din Conul Leonida faţă în faţă cu reacţiunea. Vine republica, dar nu prea vine! Mai grav e că această atitudine există la un examen considerat a fi naţional, dar nici nu vreau să mă gândesc când pe 15 iulie se va ţine examenul de titularizare ce va fi local, cu subiecte făcute de profesorii de aici şi corectura făcută tot de ei! Ţinând cont de acest aspect nu poţi să te aştepţi să ai profesori buni în sistem cât timp acesta preia „ rebuturile” piloase ale unora sau şpăgile onoroase ale altora. Şi această problemă este una care se manifestă la nivelul întregii ţări. Mai grav e că de la o vreme vin acasă unii copii şi se plâng că deşi ei muncesc să ajungă la un concurs alţii se califică acolo pe uşa din spate a sistemului. Mai rău e că mi se plângea nu demult cineva de la liceul pedagogic, care se pare că va fi dotat cu camere de supraveghere la examen, că ceilalţi de la celelalte centre vor putea da şpagă şi copia, iar la ei la liceu nu. Aşa ne trezim că elevi care de-a lungul ciclurilor educaţionale au avut note mici la bac sau la teze cu subiecte unice iau numai note de 9 sau 10, deşi ei sunt de 5 sau 6.


    Pe de altă parte nici elevii nu mai sunt motivaţi să înveţe. Mulţi dintre ei cască ochii, văd şmecherii de pe la colţuri îmbogăţiţi peste noapte, văd profesorii care te izbesc cu sfântul 4 pentru o şedinţă de meditaţie şi se uită la tv la scandalurile de corupţie. Profesorii se uită la cei de la interne, unde un absolvent de 2 ani de Câmpina are salariu de 2 ori şi ceva cât un debutant în învăţământ, deşi nu ştie unde îi încep mucii şi unde se termină şireturile de la papuci. Respectul pentru educaţie moare! Moare o dată pentru că cei din interior fug numai după meditaţii, şi a doua oară pentru că sistemul e unul pe care nimeni nu mai vrea să-l salveze! Poate că cea mai bună atitudine este cea a unui profesor pe care îl respect mult de la un liceu de frunte din Suceava, care de ani buni nu mai participă la bac pe judecata simplă: Am fost, am văzut şi nu-mi mai trebuie!



14:57
duminica, 21 iunie 2009

Taguri

BAC, furt, profesori, scoala

Autor
Mircea Turculet
Gazduit de Administrare Servere