Cercetat penal pentru cinci file CEC false

Bărbatul de 53 de ani a semnat cinci file către cinci societăţi comerciale din diferite localităţi. Una din filele CEC era emisă pentru suma de 933,03 lei.

poza
Cercetat penal pentru cinci file CEC false

Pe data de 18.05.2010, la propunerea IJP Suceava, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Suceava a confirmat începerea urmăririi penale, în dosarul penal faţă de N.Ilie de 53 ani din municipiul Suceava pentru emiterea în cursul anului 2009 a 5 file CEC, beneficiarii fiind 5 societăţi comerciale din localităţile Oradea, Suceava, Botoşani, Plopeni şi Rădăuţi.

O filă CEC a fost emisă pentru suma de 933,03 lei la 17.10.2009, fiind refuzată la decontare din lipsă de disponibil şi datorită faptului că trăgătorul se afla în interdicţie bancară din 01.09.2009. Instrumentul de plată sus-menţionat a fost emis ca mijloc de plată, fiind subiectul infracţiunii de înşelăciune. Celelalte file CEC au fost emise fără a se completa elementele esenţiale prevăzute de lege.

După  definitivarea cercetărilor dosarul va fi soluţionat procedural.

11:35
miercuri, 19 mai 2010
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere