Biserica din Brodina de Sus s-a facut scrum

Un incendiu puternic a cuprins, miercuri seara, biserica și clopotnița din Brodina de Sus.Din fericire nu s-a inregistrat victime, insa biserica a ars in totalitate. Cladirea clopotnitei a ramas insa in picioare.

poza
Biserica din Brodina de Sus s-a facut scrum


Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a declarat că în zonă au intervenit pompierii militari de la mai multe subunități și serviciile voluntare pentru situații de urgență din zonă.


În zonă au lucrat două autospeciale de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc, alte două de la Garda Vicov și două de la Detașamentul Rădăuți, dar și trei autospeciale ale serviciilor de voluntari pentru situații de urgență. Au mai fost trimise două autospeciale de la Rădăuți, dar care au fost întoarse din drum pentru că între timp incendiul a fost localizat.

Cauza incendiului a fost jar sau scantei provenite di sistemul de incalzire (centrala termica pe lemne).

02:33
joi, 14 ianuarie 2021

Taguri

Autor
S.M
  • Peste 10.300 de suceveni au fost vaccinați împotriva COVID-19
  • În județul Suceava sunt în evoluție 1.460 de cazuri de Covid-19
  • Două femei au fost rănite după ce mașina s-a răsturnat pe câmp
  • Rata de infectare în municipiul Suceava apropie de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori
  • vezi toate stirile
Gazduit de Administrare Servere