Autoturisme şi animale cumpărate cu bancnote false

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Suceava au descins ieri, 23 iunie, la  locuinţele  unor suspecţi de falsificare de monedă, de unde  au ridicat 1.200 de euro în bancnote contrafăcute din cupiura 100 de euro şi cinci autoturisme. Trei dintre cei cinci suspecţi cercetaţi în cauză au fost introduşi în arest.

poza
Autoturisme şi animale cumpărate cu bancnote false

În cursul lunii iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au investigat activitatea infracţională a mai multor suspecţi de punere în circulaţie a unor bancnote din cupiura de 100 euro falsificate, pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani.

P. Ilie, B. Remus, P. Sorin, P. Decebal şi P. Viorel sunt cercetaţi penal pentru falsificare de monedă sau de alte valori şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Suspecţii au pus în circulaţie mai multe bancnote falsificate din cupiura de 100 euro (dintre care 38 de bancnote au fost retrase din circuitul monetar, fiind ridicate în vederea cercetărilor), prin plasare, la diferite persoane fizice. Astfel, suspecţii au cumpărat cu bani falşi două autoturisme înmatriculate în străinatate (oferite spre vînzare în piaţa de profil organizată pe raza municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava), precum şi  animale domestice din judeţului Botoşani.

Ieri, 23 iunie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, cu sprijinul ofiţerilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă al I.P.J. Suceava şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, au efectuat şase percheziţii domiciliare şi au pus în executare şase mandate de aducere.

De la percheziţii au fost ridicate, în vederea cercetărilor, cinci autoturisme, unul făcînd obiectul înşelăciunilor comise.

Totodată, a fost găsită şi ridicată suma de 1.200 de euro, în bancnote contrafăcute din cupiura de 100 euro, 3.600 euro, 1.100 lei, un calculator, un pistol cu aer comprimat, opt telefoane mobile, mai multe cartele SIM, precum şi înscrisuri.

Trei dintre infractori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, aceştia fiind introduşi în arestul I.P.J. Suceava.

Poliţiştii  specializaţi în  combatere a criminalităţii organizate continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţii infracţionale.

11:07
joi, 24 iunie 2010

Taguri

IPJ, bancnote, din judet, fals

Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere