Aproape 200 de mămici s-au înscris la cursurile gratuite Mommypreneurs

Aproape 200 de mămici s-au înscris la ultima serie de cursuri gratuite organizate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în cadrul proiectului Mommyreneurs. Dintre acestea, 118 au optat pentru cursurile de Competențe digitale, și alte 76 au ales cursurile de Antreprenoriat. Mămicile sunt din Suceava, Botoșani, Iași, Cluj, Tulcea și Timișoara, precum și românce care în acest moment se află în Germania și Austria.

poza
Aproape 200 de mămici s-au înscris la cursurile gratuite Mommypreneurs

La cursuri participă atât mămici înscrise recent, cât și mămici care s-au înscris în seriile anterioare, dar nu au putut participa din motive personale sau din cauza distanței.
Cursurile se vor desfășura online, de două ori pe săptămână, pe platforma Google Meet. Totodată, lectorii vor fi disponibili online pentru consultanță, câte două ore pe săptămână, și vor susține mămicile pentru ca acestea sa depășească obstacolele inerente perioadei.
Ultimul program de instruire are o durată de trei luni si începe în aceasta săptămână. Cursurile se vor termina la sfârșitul lunii februarie 2021.
Proiectul Mommypreneurs se adresează mămicilor cu vârsta maximă de 29 de ani, care se află în concediu de maternitate sau au terminat concediul, dar nu au încă un loc de muncă.
Mamele care au ales cursurile de instruire antreprenorială vor dobândi abilități și cunoștințe de bază (juridice, financiare, de marketing, operațiuni, rețea) necesare dezvoltării ideilor de afaceri, lansării de startup-uri și comercializării produselor/ serviciilor.
Cursurile de IT se axează preponderent pe comerț electronic și web design. Subiectele care vor fi predate vor dezvolta cele mai solicitate abilități digitale pe piață în acest moment, la un nivel care nu necesită o experiență anterioară extinsă în domeniul IT.
Cursurile sunt susținute de lectori, angajați ai USV, afiliați la Facultatea de Inginerie Electrică şi Știința Calculatoarelor şi la Facultatea de Științe Economice şi Administrație Publică, toți cu experiență în predare și colaborare cu adulții.
Acest proiect este finanțat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, prin Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene. Proiectul a început în ianuarie 2019 şi va fi implementat timp de 24 de luni de către 8 parteneri din 7 state europene: Cipru, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, România și Spania. România este reprezentată în consorțiu de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.


15:29
miercuri, 25 noiembrie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere