Vizionează Cronicile din Narnia la Casa Prieteniei

Seria filmelor germane de calitate, organizate de Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universităţii "Ştefan cel Mare", Suceava continuă în această toamnă cu producţia cinematografică, care a încântat publicul din întreaga lume şi anume Die Chroniken von Narnia. Der König von Narnia în regia lui Andrew Adamson.

poza
Vizionează Cronicile din Narnia la Casa Prieteniei
Evenimentul va avea loc luni, pe data de 15 noiembrie, începând cu ora 18.00 în cadrul Casei Prieteniei, situată lângă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.

Acţiunea este plasată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când patru fraţi sunt trimişi din calea bombelor la casa de la ţară a unui profesor misterios. În timp ce se joacă cu fraţii ei, mezina Lucy intră într-un dulap care ascunde o lume fantastică: Narnia.

Filmul ne schiţează de fapt o evadare dintr-o realitate apăsătoare, şi anume Anglia în timpul celui de-al doilea război mondial, cu ajutorul imaginaţiei, purităţii şi inventivităţii copilului capabil să îşi plăsmuiască propriul univers, feeric şi încântător, atunci cînd simte nevoia. De aceea Lucy, mezina, este cea care găseşte intrarea în această lume, vorbeşte cu copacii sau îl vede pe Aslan atunci când nimeni altcineva nu este în stare.

Mai mult decât atât, această producţie cinematografică aduce în prim plan aspecte importante nu doar pentru lumea copiilor, ci şi pentru existenţa adulţilor, vorbindu-ne despre puterea de sacrificiu, familie, loialitate, dar şi trădare. Filmul a fost răsplătit cu un Oscar şi alte două nominalizări.

11:44
vineri, 12 noiembrie 2010
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere