NEWS
    12:37
    luni, 28 martie 2011
    Alegând pentru a XV-a ediţie a Zilelor Francofoniei tema culorilor, Catedra de limba şi literatura franceză a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea suceveană a pus în evidenţă, pe parcursul tuturor evenimentelor organizate în săptămâna 19-26 martie 2011, una dintre cele mai importante valori ale francofoniei: respectul pentru diversitatea lingvistică şi culturală. Câteva sute de elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi au participat alături de cadrele lor didactice la prezentarea expoziţiei de bandă desenată „Les aventures de Tintin” (expoziţie care mai poate fi vizitată până pe 2 aprilie 2011), la concursul de afişe „La francophonie en couleurs”, la sesiunea „Témoignages des pays francophones” şi la Concursul de interpretare de cântece în limba franceză „Les couleurs en chansons”.
    19:08
    luni, 15 martie 2010

    De mai mulţi ani, 20 martie a fost declarată Ziua Francofoniei. Pentru anul 2010, în onoarea aniversării a 40 de ani de existenţă a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (O.I.F.), domnul Abdou Diouf, Secretar general al Francofoniei, a propus ca temă: „Préparer la Francophonie de demain” ( tr. Să pregătim Francofonia de mâine).

    Adunarea Parlamentară a Francofoniei (A.P.F) a invitat Delegaţia română a Francofoniei să contribuie la realizarea unui număr special al revistei „Parlements et Francophonie”. Vă prezentăm în continuare textul care a fost selectat pentru a fi trimis către A.P.F.

Credeţi că reuşita USL de a-şi impune Guevrnul va influenţa rezultatul alegerilor locale?