NEWS
14:27 Prefectul si cei doi subprefecti de Suceava s-au vaccinat
17:27
marti, 31 mai 2011
Nişte puştani superbi de la After Scool-ul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava şi-au făcut singuri o surpriză de Ziua Copilului, înhămându-se să picteze cu mânuţe dibace, debordant entuziasm şi supravegherea plasticienei Oana Hrişcă, sala destinată activităţilor recreativ – educative a şcolii.
21:11
luni, 28 februarie 2011
Un număr de peste 400 de preșcolari și elevi ai claselor I-XII, alături de cadre didactice și cetățeni ai Sucevei au participat la seria de evenimente organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu ocazia Zilei Porților Deschise.
18:43
luni, 21 februarie 2011
Luni, la ora 10.15, pe DN 17A, în interiorul comunei Marginea, s-a petrecut un grav accident rutier.
14:54
luni, 21 februarie 2011
Doi copii cu vârste de 3 şi 4 ani, şi tatăl lor au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean după ce autoturismul în care se aflau, din cauza vitezei neadaptate, a părăsit carosabilul şi a intrat într-un copac ornamental.
15:49
miercuri, 16 februarie 2011
Biblioteca Bucovinei organizează sesiunea a XVI I-a a Clubului de Lectură pentru Copii "Prinţul Fermecat" şi a Cenaclului Scriitorilor - Copii. Tema din această săptămână este Visul.
21:45
duminica, 06 februarie 2011
Scene de un dramatism nemaivăzut, ieri după – amiază, la Slobozia, comuna Fântânele. Şoc, groază şi durere pe râul Siret, unde un tată şi-a salvat fiicele, în vârstă de 13 şi 14 ani, cu preţul propriei vieţi.
15:43
joi, 03 februarie 2011
Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, 8 februarie, în cinci şcoli sucevene vor fi organizate o serie de evenimente cu caracter informative, în perioada 07-11.02.2011.
Un nou magazin pentru copii la Shopping City Suceava – VIVO KIDS
14:54
marti, 01 februarie 2011
Vizitând magazinul vă veţi convinge de calitatea şi diversitatea produselor, acestea fiind importate din Polonia, Anglia şi Germania, precum şi de profesionalismul şi promptitudinea serviciilor.
Aproape 150 de suceveni internaţi cu boli respiratorii
15:48
marti, 21 decembrie 2010
Până în prezent nu a fost depistat nici un caz de gripă.
17:16
joi, 09 decembrie 2010
Iulius Mall propune un concurs inedit elevilor din 10 licee sucevene.
14:05
vineri, 03 decembrie 2010
Persoanele care doresc să semnaleze un abuz faţă de copii, pot suna la numărul unic 116 111, în orice zi a săptămânii, între orele 08.00-20.00.
11:13
vineri, 26 noiembrie 2010
Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei organizează a opta ediţie a Clubului pentru copii "PRINŢUL FERMECAT". Întâlnirea va avea loc vineri, 26 noiembrie, ora 18, în Secţia de Arte a Bibliotecii Bucovinei şi va oferi surpriza unui eveniment special: Casting de copii pentru Moş Crăciun.
13:23
miercuri, 17 noiembrie 2010
Salvaţi Copiii, Filiala Suceava, împreună cu partenerii interinstituţionali de la nivel local, marchează zilele de 19 noiembrie - Ziua Mondială de Prevenire a Abuzurilor asupra Copiilor şi de 20 noiembrie - Adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, prin organizarea unor evenimente pe această tematică, în cadrul campaniei de informare şi conştientizare "Cunoaşte-ţi Drepturile".
21:10
marti, 02 noiembrie 2010
Dacă vrei să te distrezi, inventezi şi colorezi, ia-ţi prietenii de mână, în fiecare săptămână!
17:36
luni, 11 octombrie 2010
Sîmbătă, 16 octombrie, ora 17:00, în ceainăria Librăriei Cprtureşti puteţi găsi răspunsuri la întrebări legate de această problemă, alături de psihologul Ilinca Rusu.
16:57
duminica, 26 septembrie 2010
Inaugurarea Clubului va avea loc vineri, 1 octombrie, ora 18 în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei
15:55
joi, 16 septembrie 2010
UniCredit Ţiriac Bank a derulat o campanie de strîngere de fonduri în rîndul angajaţilor pentru persoanele afectate de inundaţiile din lunile iunie – iulie din Moldova.
10:45
luni, 13 septembrie 2010
Începutul anului şcolar marchează de fiecare dată un profit pentru florăriile sucevene. E drept că vînzările nu sunt pe măsura anilor trecuţi şi că minunea durează doar o singură zi.
Modalităţi de comunicare între copii şi părinţi la Cărtureşti Suceava
16:34
sambata, 21 august 2010
Ceainăria Cărtureşti organizează în fiecare sîmbătă, începînd cu 21 august, la ora 17.00, întîlniri la o şuetă cu psihologul Ilinca Rusu.
15:40
marti, 17 august 2010
445 de elevi ai unităţilor şcolare din localităţi afectate de inundaţiile din luna iunie (Dorneşti, Grăniceşti, Iaslovăţ, Zamostea, Grămeşti, Straja), însoţiţi de 46 de cadre didactice au beneficiat de tabere şcolare, între 10 şi 14 zile.
14:02
marti, 10 august 2010
UNICEF trimite pachete cu produse de igienă pentru 443 de copii din Dorohoi şi din patru comunităţi din judeţul Suceava: Dărmăneşti, Dorneşti, Pătrăuţi şi Suceviţa. Pachetele conţin: săpun, şampon, periuţe şi pastă de dinţi, prosoape, detergenţi şi dezinfectanţi, ligheane, hîrtie igienică şi scutece de unică folosinţă pentru bebeluşi.
16:53
vineri, 06 august 2010
49 de copii din localitatea Tămăşeni, împreună cu însoţitorii lor, au făcut un tur al detaşamentului, militarii prezentîndu-le tehnica de luptă cu ajutorul căreia pompierii se deplasează la intervenţii.
14:30
duminica, 11 iulie 2010
Ministerul Apărării Naţionale oferă o vacanţă de două săptămîni, în complexe de odihnă ale armatei de la munte şi de la mare, pentru 20 de copii din localitatea Dorneşti.
18:44
vineri, 02 iulie 2010
Peste 650 de copii din judeţul Suceava trăiesc o adevărată dramă, în urma inundaţiilor puternice care au afectat zona. Organizaţia Salvaţi Copiii România a mobilizat voluntari din Suceava, pentru a acorda sprijin urgent copiilor şi familiilor lor, nevoite să locuiască la rude sau în cămine culturale, în condiţii improprii şi în nesiguranţă.
18:01
joi, 01 iulie 2010
Librăria Cărtureşti organizează începând cu 1 iulie şi până pe 15 septembrie Atelierul de vacanţă.
14:10
luni, 21 iunie 2010
Pe 24 iunie 2010, între orele 11,00-16,00, la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbierea se va organiza al treilea tîrg de jucării vechi adresat atît copiilor, cît  şi tuturor cetăţenilor pentru a încuraja micii comercianţi
13:18
joi, 10 iunie 2010
A fost nevoie de trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Mihoveni, comuna Şcheia.
14:09
marti, 08 iunie 2010
Pe 08 iunie a.c., Detaşamentul de pompieri Suceava şi-a deschis porţile elevilor de la clasa I a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 4 din municipiul Suceava.
16:48
duminica, 30 mai 2010
Miercuri,  26 mai 2010,  la  Ipoteşti,  în sala de festivităţi  a comunei,  s-a desfăşurat concursul  "Poftiţi la teatru!", concurs care s-a adresat  preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial.  Proiectul a urmărit sensibilizarea copilului faţă de teatru, muzică, artă decorativă şi design.

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere