NEWS
14:27 Prefectul si cei doi subprefecti de Suceava s-au vaccinat
ISU Suceava a împărțit cadouri de Paște
14:12
vineri, 22 aprilie 2011
Ca în fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al Judeţului Suceava au decis să contribuie la ameliorarea vieţii copiilor, a persoanelor  vârstnice din centrele de plasament, îngrijire şi asistenţă, şi a unor familii nevoiaşe. Ei au donat bani ce au fost utilizaţi pentru achiziţionarea de bunuri şi produse alimentare (pachete cu dulciuri, cozonaci, ulei, făină, îmbrăcăminte, jucării, rechizite şcolare etc.) care au fost transportate persoanelor defavorizate.
13:20
miercuri, 24 noiembrie 2010
Din cele 6909 solicitări depuse la Primărie pentru ajutoarele pentru încălzire, 900 de cereri au fost respinse.
12:12
luni, 15 noiembrie 2010
Deşi trăiesc pe picior mare, câţiva suceveni s-au gândit că nu ar strica să solicite şi un ajutor la încălzire. Citiţi aici cazurile "speciale" care solicită ajutoare de încălzire.
S-a prelungit perioada de solicitare a ajutoarelor de încălzire
11:55
luni, 15 noiembrie 2010
Deşi perioada de depunere a cererilor pentru ajutoarele la încălzire s-a terminat la 11 noiembrie, Primăria Suceava a stabilit o prelungire până la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact până la data de 19 noiembrie.
Asociaţiile nu s-au înghesuit pentru ajutoare la încălzire
13:43
miercuri, 10 noiembrie 2010
Din peste 100 de asociaţii de proprietari, au rămas 44 de asociaţii care încă nu au depus cereri pentru ajutoare la încălzire, termenul limită fiind joi, 11 noiembrie.
Maria Băsescu a venit cu ajutoare la Şerbăuţi
21:48
marti, 02 noiembrie 2010
Maria Băsescu a venit, pentru a doua oară, cu ajutoare pentru sinistraţii din Şerbăuţi, fiind legată sentimental de aceste locuri, după ce bunicii ei au fost refugiaţi în această comună în timpul celui de-al doilea război mondial.
14:28
miercuri, 20 octombrie 2010
De luni, s-a dat startul pentru depunerea cererilor de ajutor finainciar acordat pentru încălzire. Ion Lungu a menţionat faptul că au fost tipărite şi distribuite 5.000 de formulare pentru sistemul centralizat de termoficare, respectiv 1.000 formulare pentru gaz metan şi 100 formulare pentru încălzirea pe lemne.
16:26
luni, 11 octombrie 2010
Crucea Roşie Română, cu sprijinul BCR, va distribui către familiile afectate de inundaţii din judeţul Suceava, 73 de kituri de bucătărie.
19:49
marti, 24 august 2010
Ca urmare a pagubelor înregistrate în judeţ în urma inundaţiilor, în rîndul populaţiei ţării s-a creat un important sentiment de solidaritate faţă de cei afectaţi direct de aceste calamităţi. Gheorghe Flutur a mulţumit în numele CJ Suceava tuturor celor care au contribuit la ajutorarea sinistraţilor, dînd citire ajutoarelor primite şi distribuite în luna iunie-iulie 2010.
14:02
marti, 10 august 2010
UNICEF trimite pachete cu produse de igienă pentru 443 de copii din Dorohoi şi din patru comunităţi din judeţul Suceava: Dărmăneşti, Dorneşti, Pătrăuţi şi Suceviţa. Pachetele conţin: săpun, şampon, periuţe şi pastă de dinţi, prosoape, detergenţi şi dezinfectanţi, ligheane, hîrtie igienică şi scutece de unică folosinţă pentru bebeluşi.
13:59
vineri, 06 august 2010
Consilierii judeţeni suceveni s-au întîlnit vineri într-o şedinţă extraordinară în care au împărţit bani pentru refacerea caselor afectate de inundaţii. Ei au alocat pentru manopera caselor cîte 5.000 lei.
19:00
duminica, 01 august 2010
Au primit ajutoare pentru sinistraţi, deşi satul lor a fost ocolit de ape. Este vorba despre locuitorii din Chilişeni, judeţul Suceava. Ajutoarele au fost direcţionate spre ei de la Consiliul Judeţean de fostul primar al satului, membru al Partidului Democrat Liberal.
10:33
vineri, 30 iulie 2010
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a sprijinit joi, 29 iulie a.c., desfăşurarea unei acţiuni umanitare iniţiată de un grup de cetăţeni români stabiliţi în Germania. Ei au făcut donaţii de haine, alimente, pături şi jucării pe care le-au trimis ulterior în judeţul Suceava.
14:38
vineri, 16 iulie 2010
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, aflată vineri la Dorneşti, s-a arătat impresionată de tragedia sinistraţilor din zonă, dar şi de voinţa şi puterea acestora de a trece peste greutăţi.
12:16
vineri, 16 iulie 2010
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a ajuns vineri dimineaţă în comuna suceveană Dorneşti, însoţind un transport cu ajutoare pentru sinistraţii din localitate, grav afectată de inundaţiile din ultimul timp.
15:19
joi, 15 iulie 2010
Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor a declarat într-o conferinţă de presă că în această perioadă va lăsa comentariile politice deoparte, singura prioritate a PSD Suceava reprezentînd-o ajutorarea sinistraţilor din zonele afectate de inundaţii.
15:10
miercuri, 14 iulie 2010
Prima doamnă a României va fi prezentă mîine în localitatea Dorneşti, sosind cu un transport de materiale de construcţii.
14:57
miercuri, 14 iulie 2010
Jandarmeria Capitalei, împreună cu colaboratorii săi, a iniţiat campania umanitară „Oameni pentru oameni”, proiect social care are ca obiectiv ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii.
11:52
miercuri, 14 iulie 2010
Pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de inundaţii,  Shopping City Suceava în parteneriat cu Fundaţia ANA, Asociaţia „Sf. Ioan” şi Camera de Comert şi Industrie Suceava  organizează  o campanie de colectare de bunuri, ce se desfăşoară în perioada 5 – 18 iulie 2010.
15:50
luni, 12 iulie 2010
Consiliul Judeţean Suceava, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului are organizate trei centre de colectare a ajutoarelor umanitare pentru persoanele sinistrate în urma inundaţiilor din judeţul Suceava.
18:21
sambata, 10 iulie 2010
În localitatea Zvoriştea sunt 160 de case avariate, două case distruse şi 1500 fîntîni colmatate. Victor Ponta a ajuns în Suceava cu 12 tiruri de ajutoare.
18:36
vineri, 09 iulie 2010
Preşedintele PSD Victor Ponta va fi prezent mîine în judeţele Suceava şi Botoşani, grav afectate de inundaţiile puternice din ultima perioadă.
18:22
vineri, 09 iulie 2010
Crucea Roşie Suceava continuă să ajute persoanele afectate de inundaţiile catastrofale care au avut loc în judeţul Suceava.
20:23
marti, 06 iulie 2010

Crucea Roşie Suceava a continuat să ajute victimele inundaţiilor de la noi din judeţ. Împreună cu Asociaţia Magistraţilor din România,  ei au transportat pachete cu mîncare în valoare de 13.000 lei.

18:44
vineri, 02 iulie 2010
Peste 650 de copii din judeţul Suceava trăiesc o adevărată dramă, în urma inundaţiilor puternice care au afectat zona. Organizaţia Salvaţi Copiii România a mobilizat voluntari din Suceava, pentru a acorda sprijin urgent copiilor şi familiilor lor, nevoite să locuiască la rude sau în cămine culturale, în condiţii improprii şi în nesiguranţă.
10:47
vineri, 02 iulie 2010
Crucea Roşie Filiala Suceava continuă campania de sprijinire a victimelor inundaţiilor din judeţ. Voluntarii au oferit apă, alimente şi pături mai multor sinistraţi din localităţile Pătrăuţi, Zvoriştea şi Poiana Micului.
16:16
joi, 01 iulie 2010
Prefectura a deschis un cont bancar pentru strîngerea de fonduri în vederea ajutorării sinistraţilor.
ISU Bucovina primeşte forţe şi mijloace de la cinci unităţi din ţară
11:54
joi, 01 iulie 2010
ISU Bucovina primeşte ajutor din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, fiind trimise forţe şi mijloace de la cinci unităţi din ţară: 138 de cadre militare, 14 autospeciale, 29 motopompe, o autocamionetă, un autobuz, un microbuz şi un autoturism de teren.
PSD vine în sprijinul sinistraţilor: operaţiunea COD ROŞU
10:58
joi, 01 iulie 2010
PSD Suceava a demarat o acţiune de ajutorarea a sinistraţilor, distribuind alimente şi apă potabilă în oraşele şi comunele cele mai afectate: Boroaia, Grăniceşti, Zamostea, Hânţeşti, Grămeşti şi Suceviţa.
12:36
miercuri, 30 iunie 2010
Europarlamentarul PPE/PDL  Petru Luhan a cerut ieri preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, identificarea altor surse de finanţare pentru a veni în sprijinul sinistraţilor catastrofelor din România, fonduri care pot fi alocate mult mai repede decît cele din cadrul Fondului de Solidaritate.
21:11
marti, 29 iunie 2010
Conserve, apă minerală şi pături de lînă au fost oferite astăzi de către Crucea Roşie familiilor afectate de inundaţii.
Lungu: “Persoanele defavorizate sunt rugate sa se prezinte la sediul Primariei Burdujeni pentru a-si ridica produsele alimentare”
15:25
miercuri, 04 noiembrie 2009

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri, 4 noiembrie, ca doar jumatate din cantitatea de produse oferite de Uniunea Europeana persoanelor defavorizate din Suceava, a fost ridicata.

Ajutorul pentru incalzirea locuintelor
17:36
luni, 12 octombrie 2009
In conditiile determinate de criza economica si de imposibilitatea sustinerii din bugerul actual a tuturor formelor de protectie sociala, a fost necesara reanalizarea conditiilor care sa conduca la eficientizarea sistemului si restrangerea numarului de beneficiari ai ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor.

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere