Una caldă, una rece

Fotbaliştii de la Sporting Suceava rămân lideri în clasamentul campionatului naţional al juniorilor B.

poza
Una caldă, una rece

Într-un meci contând pentru etapa a 10-a a campionatului naţional al juniorilor A, Sporting Suceava a învins cu scorul de 1-0, în deplasare, gruparea FC Botoşani, prin golul marcat de Saftiuc. Într-un alt joc al rundei LPS Suceava a cedat cu scorul de 6-2 la Iaşi, în confruntarea cu Universitatea Politehnica. Din păcate, nici una din cele două formaţii sucevene, pregătite de Aurel Constantin şi Ovidiu Murariu nu contează în lupta la vârf, atât Sporting cât şi LPS Suceava ocupând poziţii călduţe la jumătatea clasamentului.

În întrecerea juniorilor B, LPS Suceava a pierdut la limită, 2-3, meciul susţinut în deplasare cu Universitatea Politehnica Iaşi, în vreme ce Sporting Suceava a s-a impus fără drept de apel, cu scorul de 9-0, pe terenul rivalilor de la FC Botoşani. Golurile învingătorilor au fost marcate de Colesniuc (5), Nechitoaia (2), Plăcintă şi Ştefan. În urma acestui rezultat, fotbaliştii pregătiţi de Ciprian Anton îşi păstrează primul loc în ierarhie, cu trei puncte avans faţă de Noua Generaţie Iaşi şi şase puncte mai mult în raport cu Sporting Vaslui, cea de-a treia clasată. Este adevărat că sucevenii au şi un meci mai mult disputat faţă de principalele urmăritoare.

17:05
miercuri, 10 noiembrie 2010
Autor
Pâslariu Cristian
Gazduit de Administrare Servere