Sporting îşi păstrează poziţia de lider

Echipa de juniori B a clubului Sporting Suceava a reuşit să-şi menţină fotoliul de lider în Campionatul Naţional de Fotbal, rezervat acestei grupe de vârstă chiar dacă, în etapa cu numărul nouă, au remizat pe teren propriu în compania echipei CF Noua Generaţie Iaşi, scor 1 - 1.

Partida dintre elevii lui Ciprian Anton şi oaspeţii din Iaşi a fost derbiul etapei, deoarece înaintea meciului, sucevenii erau lideri, iar oaspeţii ocupau poziţia a doua în clasament. Noua Generaţie a reuşit să deschidă scorul în minutul 20 şi şi-a păstrat avantajul pînă cu două minute înaintea finalului de partidă, cînd Julei a scăpat singur cu portarul oaspeţilor şi a stabilit scorul final, 1 - 1. După acest egal, juniorii B de la Sporting Suceava se menţin în continuare pe locul întîi, la patru puncte distanţă de Noua Generaţie din Iaşi.

La juniori A, echipa Sporting Suceava, pregătită de Aurel Constantin a pierdut cu 0 - 2, partida cu Noua Generaţie Iaşi, după ce la pauză oaspeţii conduceau cu 1 - 0 şi au ratat un 11 metri.

În aceeaşi etapă, echipele Liceului cu Program Sportiv Suceava au evoluat tot pe teren propriu în compania celor de la CSŞ Botoşani. La juniori A, sucevenii pregătiţi de Ovidiu Murariu au deschis scorul în minutul 18 prin Barbir, dar au fost egalaţi în ultimul minut din prima repriză, dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, scor la pauză 1 - 1. În partea a doua, oaspeţii au profitat de o neînţelegere dintre fundaşul central şi portarul sucevenilor, marcînd golul victoriei, scor final 2 - 1.

La juniori B, echipa LPS Suceava , pregătită de Ovidiu Căldăruş a remizat în partida cu CSŞ Botoşani, scor 1 - 1, după ce la pauză scorul era alb, 0 - 0. În etapa viitoare, Sporting va juca la AFC Botoşani, iar LPS Suceava se va deplasa la Politehnica Iaşi.

15:04
joi, 04 noiembrie 2010
Autor
Pâslariu Cristian
Gazduit de Administrare Servere