Cupa Interetnica Bucovina a avut loc in perioada 7-8 iunie

În perioada 07-08.06.2019 a avut loc la Suceava în incinta bazei sportive a Liceului cu Program Sportiv Suceava cea de a XVI-a ediție a Cupei Interetnice Bucovina. La această activitate au participat minorități etnice din Bucovina reprezentând comunitățile ucrainene din Bălcăuți, ruși lipoveni din Fălticeni, romi din Gulea și germani din Rădăuți. Pe lângă aceștia și-au mai dat concursul tineri din Republica Moldova și Ucraina Cernăuți.

poza
Cupa Interetnica Bucovina a avut loc in perioada 7-8 iunie

Prima zi a fost dedicată de acum tradiționalului joc dintre membri administrației Regiunii Cernăuți și cei ai județului Suceava. Beneficiind de o echipă mai tânără dar și mai bine pregătită, oaspeții din Cernăuți au câștigat jocul cu scorul de 9-4. Revanșa acestui meci se va disputa la Cernăuți imediat ce condițiile organizatorice de acolo vor permite.
Cea de a doua zi a fost dedicată minorităților etnice ce au vorbit aceeași limbă: cea a fair-play-ului și a bunei dispoziții. Turneul de fotbal pentru băieți dar și meciurile de kin-ball au fost cele mai aprig disputate. La băieți s-a impus în urma finalelor echipa tinerilor din Republica Moldova, urmată de cea a comunității rome de la Gulea și cea a Cernăuțiului. La fete activitățile au fost multe și diversificate, începând cu o jumătate de oră de fitness, antrenant și dinamic, iar mai apoi s-a trecut pe ateliere: tir cu arcul, airsoft, badminton, kin-ball, jocuri dinamice.
Totul s-a încheiat cu o festivitate de premiere în spiritul deja bine-cunoscut al Sportului pentru Toți, în care toți sunt câștigători, toți sunt premiați. Astfel, toți cei aproape 100 de participanți au primit diplome și medalii din partea organizatorilor: Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava, Fundația ANA și Asociația Juventus. Finanțatorul acestui eveniment a fost Federația Română Sportul pentru Toți.
Organizatorii doresc să adreseze calde mulțumiri liderilor de grupuri etnice care țin aprinsă această flacără a bogăției multiculturale. Eforturile lor sunt lăudabile și de aplaudat.
Ca în fiecare an, la eveniment și-au adus contribuția un grup minunat de voluntari SPT care și-au pus amprenta asupra bunei desfășurări a activităților


07:26
marti, 11 iunie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere