NEWS
12:18
joi, 14 mai 2020
Ridicarea măsurii de carantinare a municipiului Suceava și a celor 8 localități limitrofe, instituită prin Ordonanța Militară nr. 6 /2020, vine ca urmare, pe de o parte a demersurilor instituționale efectuate, anchetelor epidemiologice realizate la nivelul județului și a zonei aflate sub carantină, dar în principal, se datorează conduitei exemplare a sucevenilor, care prin atitudinea responsabilă manifestată, au înțeles că respectarea măsurilor, impuse de către specialiștii medicali, au menirea să protejeze vieți.
12:14
joi, 14 mai 2020
Pe perioada stării de alertă nu vor fi deschise locurile de joacă.
08:48
miercuri, 13 mai 2020
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că s-au stabilit măsuri care vor fi luate în municipiu în perioada stării de alertă .
15:23
sambata, 09 mai 2020
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, sâmbătă, că au sosit cele 10 ventilatoare mecanice pentru terapie intensivă achizitionate de Consiliul Local prin Primăria municipiului Suceava și care au fost transferate cu titlu gratuit Spitalului Județean “Sfântul Ioan Cel Nou”de la Suceava, în prezența managerului interimar dr. Anatolii Buzdugan.
11:22
miercuri, 06 mai 2020
Primarul Sucevei a declarat, miercuri, că este nemulțumit că in municipiul resedinta de judet nu vor fi luate masuri de relaxare incepand cu 15 mai, asa cum se intampla in restul tarii.
12:05
marti, 05 mai 2020
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harsovschi, a anuntat ca dacă doriți să aflați când vor ajunge în zona în care locuiți, puteți întreba reprezentanții asociațiilor de proprietari sau apela la numărul de telefon 0230212696, interior 254.
09:32
joi, 30 aprilie 2020
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi că mai multe rute din România rămân suspendate ca urmare a extinderii restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române către țările respective de destinație. Astfel, rutele spre Franța, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv. Totodată, redeschiderea bazei de la Timișoara este amânată pentru 15 mai.
11:26
miercuri, 29 aprilie 2020
Primarul Sucevei a anunțat că a fost depusă o ofertă la licitația organizată de muncipalitate pentru cele 16 autobuze electrice de mici dimensiuni.
08:26
marti, 28 aprilie 2020
Luni 27.04.2020, ora 10.00, sub conducerea prefectului județului Suceava, în sala Ștefan cel Mare a Palatului Administrativ, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
12:03
sambata, 25 aprilie 2020
În această perioadă se lucrează intens în cartierul Burdujeni, reabilitarea str. Rândunicii apropiindu-se de final, iar lucrările de pe str. Brândușei, fiind în plină desfășurare. De săptămâna viitoare se va moderniza și str. Avântului.
09:20
vineri, 24 aprilie 2020
Consiliul Local Suceava va majora, în ședința din 30 aprilie, premiul acordat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la încheierea căsătoriei.

Credeți că guvernul minoritar PNL va rezista până la alegerile parlamentare din noiembrie 2020?


Gazduit de Administrare Servere