Zorii noii crize

marti 07 septembrie 2010

      Aşteptată de unii ca un moment de cotitură spre o evoluţie pozitivă a vieţii economice a României, neglijată de alţii, intens discutată în presă, recenta remaniere guvernamentală nu provoacă de fapt nicio altă schimbare în afara înlocuirii unor nume cu altele. Iluzia că prin asta se va îmbunătăţi ceva, şi-o face, dacă şi-o face, doar o redusă categorie de susţinători ai politicii preşedintelui României. La rândul lor, liderii politici care cauţionează guvernul se amăgesc crezând că prin această măsură pot recâştiga, măcar în parte, simpatiile electorale risipite rău de tot de austeritatea socială din ce în ce mai pregnantă.
      Schimbarea miniştrilor, neînsoţită de vreo modificare programatică în abordările guvernamentale, este o manevră de imagine menită să lege gravele greşeli de administrare a ţării de nişte oameni care, nu-i aşa?, au fost identificaţi şi îndepărtaţi. Poporul crede că relele care-i afectează viaţă se datorează, în exclusivitate, oamenilor politici şi specularea acestei naivităţi aduce, de regulă, câştig practicienilor în manevre politicianiste.
        Dincolo de intenţia de a reface echipa guvernamentală pe motive populiste, schimbarea din interiorul executivului de la Bucureşti ascunde şi un act disimulat. O sancţionare a celor care acţionau cu personalitate în interiorul executivului, a celor care nu se manifestau deloc sau a celor insuficient intimidaţi de spiritul milităros (deformaţie profesională!) impus de cel care ştie cum se ţine capul când „se trece prin criză”. Din păcate, fiind fără conţinut, această manevră nu are niciun efect. Pentru viaţa de zi cu zi a celor mai mulţi cetăţeni români şi pentru evoluţia imediată a ţării, starea de lucruri va rămâne tot cum a fost: înţepenită, demoralizantă, lipsită de orizont şi speranţă, dovedind grava criză de personalităţi şi oameni politici veritabili din ţară.
      Şi totuşi, recenta remaniere guvernamentală aduce un element de noutate. Se întrevăd zorii unei noi crize cu care se va confrunta în curând România: criza politică. O criză majoră, cu consecinţe grave, greu de estimat acum, care vor întârzia râvnita revenire la creştere economică.
      PDL-ul, principalul partid de guvernământ, a ajuns în postura de a conduce o majoritate guvernamentală prin mişcări abile. În primul rând a atras prin interese materiale - poate şi prin şantaj - , toate tipurilor de oportunism care se manifestă cu evidenţă acum în Parlamentul României. De la cel udemerist, la cel uneperist, la cel al minoritarilor, până la  egoismul unora dintre cei ce s-au declarat independenţi. Este de presupus că, în condiţiile recesiunii prelungite, momentul în care nu vor mai putea fi satisfăcuţi cei ce fac politică exclusiv din interese de grup sau personale nu este foarte departe. Dacă mai adăugăm şi faptul că toţi cei care sprijină guvernul sunt îngrijoraţi de perspectiva certă de a scădea în ochii electoratului, logic, rezultă că actuala majoritate guvernamentală se poate eroda semnificativ în lunile următoare.
      Formaţiunea politică care reprezintă maghiarii în parlament, conştientă că este imposibilă obţinerea unei autonomii etnice prin modificarea Constituţiei României acum, va forţa autonomia financiară a actualelor unităţi administrative ale ţării. Pentru asta va pune condiţii inacceptabile la adoptarea bugetului ţării pentru 2011 şi, refuzată, va provoca, probabil, fisurarea unităţii arcului guvernamental. În plus, este de presupus că nemulţumirile sociale vor creşte constant în următoarele luni şi blocarea activităţii economico-sociale a ţării printr-o primă grevă generală autentică în România postdecembristă este de luat în calcul, la fel ca şi posibilitatea ca guvernul să fie silit să demisioneze la presiunea protestelor.
      În aceste condiţii, partidele opoziţiei, situate pe poziţii ireconciliabile faţă de partidul prezidenţial, ameţite de cursa pentru obţinerea unor creşteri cât mai consistente în sondaje, se dovedesc incapabile să adopte un program politic comun. Mimează înţelegeri în care nu crede nimeni şi, din toată inima  sau numai cu jumătate de gură, îşi clamează sprijinul pentru organizarea unor alegeri anticipate. Cum vor ajunge la folosirea acestui mijloc constituţional de ieşire din criza politică, în condiţiile în care actorii procedurilor de dizolvare a parlamentului sunt preşedintele ţării – duşmanul lor ireductibil – şi parlamentarii, care trebuie să voteze chiar împotriva propriilor interese, nu ştie nimeni.
      Guvernarea ţării în anul 2011, ca şi adoptarea unui buget corespunzător, sunt chestiuni importante cărora nu li se dă suficientă atenţie în cercurile politice româneşti. Probabil unii, crezând că va mai merge mult în România cu „remanierile” şi moţiunile, îşi văd în continuare doar de rezolvarea intereselor proprii. Data la care vor realiza că s-au înşelat poate fi destul de aproape şi eşecul politic care le poate compromite cariera va fi mai amar ca oricând. 

› Comportare naţională

› Sistemul electoral

› Săracele cheltuieli sau cheltuielile săracilor

› Început de sesiune parlamentară

› Relaţiile româno – ucrainene astăzi