Femininul...

Un bărbat – probabil că nu chiar fericit şi probabil că aflat într-un ceas al vieţii lui nu tocmai de invidiat (ceea ce, printre bărbaţi, spun unii, n-ar fi chiar neobişnuit) –, deci un Platon, un Aristotel, un Hegel, un Kant, un Bergson, în fine, un bărbat (autohton) se apucă să analizeze, în atare stare şi poate că din atare imbold, situaţia repartiţiei pe genuri a substantivelor româneşti.

Şi-şi zice acest bărbat – hai să recunosc, puternic marcat de cultura net: oare să fie întâmplător că tot ce denumeşte ceva care te enervează, te pune in pericol sau te distruge pur şi simplu este în limba română de genul feminin? Şi că, în acelaşi timp şi destul de bizar, mai tot ce ne alintă, ne bucură ne dă încredere, speranţe, un (!?) ţel în viaţă este de genul masculin?

Voi, femeile, îi spune el iubitei – care tocmai se pregăteşte să-l părăsească – sunteţi o ploaie ciobănească nesfârşită, o zloată de nedescris, o primăvară urâtă sau o toamnă mohorâtă, o zăpadă câd ţi s-a făcut lehamite de iarnă, o grindină devastatoare, o furtună... În vreme ce bărbatul, dimpotrivă, este un soare, un timp frumos, un vis, un paradis, un loc de muncă bun şi un salariu aşişderea, un concediu pe cinste…

Stau şi mă uit, continuă el, chiar nu aveti noroc: o bucătarie, o lingură şi o clătită, o ciorbă de limbă şi o mătură, o căldură insuportabilă, o arşiţă, o secetă care distruge totul şi după aceea o criză care pune capac la toate, o politică proastă, o mizerie, o muncă de iad, o viaţă de câine, până şi o nevastă!... Noi, însă, un repaus linistit intr-un fotoliu confortabil la un televizor unde se transmite un meci de fotbal de bună calitate sau citind destinşi un ziar sau un roman (iar nu urmărind o telenovelă!) ori ascultând un jurnal de ştiri în care se vorbeşte despre un succes remarcabil al unui om de ştiinţă dintr-un oraş în care am făcut şi noi cândva un bun liceu…

Asta dacă nu veniţi voi să semănaţi o îndoială, o discordie, o părere de rău ori să ne faceti o şicană, ca să nu mai aibă omul nicio plăcere de a trăi şi totul să nu mai fie decât o corvoadă insuportabilă.

Voi, femeile, de exemplu, vă daţi mari pentru că aveţi uneori în mână o telecomandă. Dar priviţi, de fapt – la ce?  La un televizor, unde noi alegem un post şi un program care ne plac şi pe care ni le dorim. Tot aşa, în trecut, pentru a face calcule, aveaţi o numărătoare prăpadită. Acum aveţi, pentru că bărbaţii l-au inventat, un calculator.

Şi multe altele ar fi de adăugat. Îmi pare rău, nu sunt misogin şi nu am nimic împotriva voastră, dar n-am cum să ascund adevărul (un adevăr!), chiar dacă asta vă poate aduce încă o frustrare. Voi puteţi avea, ca să încheiem discuţia – o carte de credit, însă aceasta nu înseamnă nimic fără un cont. Care cont poate deveni o mare problemă, chiar o catastrofă. Şi degeaba voi, ca să ne înrobiţi, faceţi întotdeauna totul pentru o căsatorie. Există şi eliberarea: un divorţ.

În rest, ce să mai adaug? O eroare de pilotaj, o pană de curent sau de benzină, o defecţiune, o vizibilitate redusă, o alocare de resurse insuficientă, o guvernare proastă?...

Hm! Pare destul de limpede că limba română a fost inventată de un bărbat. Care nu v-a avut deloc la suflet! Se vede şi din cum a botezat gramatica, morfologia, sintaxa, fonetica, ortografia, ortoepia, punctuaţia…