Ţara asta nu-i vapor

Săptămâna trecută, cea de a doua de când ţara a fost cuprinsă de proteste, a adus câteva elemente noi. După doisprezece zile de tăcere vinovată, constatând, probabil, că mizilicurile aruncate spre calmarea protestelor (retragerea Legii Sănătăţii, reprimirea doctorului Arafat în minister, demiterea ministrului Baconschi,  demisia din partid a (sub)Urban-ului, amânarea cu un an a aplicării noii taxe de poluare, temporizarea concedierilor de la CFR) nu au avut efectul scontat, preşedintele „a luat taurul de coarne” şi a avut, marţi şi miercuri seara, două apariţii publice. Nu sunt nici psihiatru, nici psiholog, deci nu se cuvine să avansez vreun diagnostic. Mă limitez să observ că diferenţa uriaşă, ca atitudine şi conţinut, între cele două intervenţii relevă cel puţin o anume tulburare comportamentală. Marţi seara ni s-a înfăţişat un Băsescu dezlănţuit care a lansat un atac ordinar la adresa liderilor opoziţiei, făcut la limita unei crize nervoase. Miercuri, preşedintele părea parcă sedat. De data aceasta, a lăsat opoziţia în bună pace. A adoptat o atitudine din ciclul „sunt un înţelept”, vorbind despre sine, cum tare-i place, la persoana a treia. Am asistat, preţ de 47 de minute, la  un fel de analiză a stării naţiunii. De-a dreptul surprinzător, în contextul generalizării protestelor, domnul Băsescu a concluzionat public,: „Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, cu excepţia unor gafe cum a fost cea cu Arafat”.


Marţi seara, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia de investire în funcţia de ministru al Afacerilor Externe a lui Cristian Diaconescu (UNPR). Am asistat la încă un brânci dat Constituţiei. Respectivul portofoliu aparţinea PD-L, deci normal ar fi fost ca această numire, care schimbă formula politică a cabinetului, să fi fost trecută prin Parlament. Mă rog, chestie minoră faţă de multe altele anterioare. Preşedintele s-a arătat a fi tare tulburat. După anunţul plin de distincţie şi prestanţă prezidenţială: „Azi nu se dă şampanie!”, Traian Băsescu s-a dezlănţuit împotriva opoziţiei. Ponta şi Antonescu au fost atacaţi de-a valma, la grămadă, cu bătrânul şi bolnavul Ion Iliescu, cu rezervistul Dogaru şi, cu toţii, au fost asociaţi cu, ghiciţi cine, nimeni altul decât comunistul rusofon Vladimir Voronin! Un discurs ca un delir veninos, de parcă opoziţia şi nu domnia sa ar fi fost vinovată de declanşarea protestelor, o tentativă eşuată de repunere pe tapet a unui anticomunism rânced. Pe bună dreptate, Cristian Tudor Popescu aprecia: „Încep să cred că e necesar un Comitet al Salvării lui T. Băsescu de el însuşi”.


Seara de miercuri, ne-a înfăţişat un alt Traian Băsescu (nu ca în Dr. Jekyll and Mr. Hyde, mai degrabă o altă faţă, mai liniştită a lui Mr. Hyde). Se vede că preşedintele a înţeles că mulţi, foarte mulţi români împărtăşesc nemulţumirile, exprimate făţiş şi cu duritate verbală, faţă de domnia sa, de cei care, în ciuda asprimii iernii, protestează, de mai bine de două săptămâni, în stradă, cerându-i demisia. Traian Băsescu a sperat că, prin discursul de miercuri seara, va reuşi să recâştige încrederea cetăţenilor. „Va trebui ca în continuare, într-un parteneriat cu Guvernul, să deschidem acest orizont de ţară nouă pentru români”.

Numai că discursul preşedintelui a fost unul foarte general, lipsit de elemente de prospeţime. Traian Băsescu a refredonat refrenele care i-au adus cândva gloria, ignorând faptul că au trecut deja şapte ani de când domnia sa tronează la Cotroceni şi că mai toate spusele sale de succes nu au fost transpuse în practică, au rămas o simplă gargară electorală. Cine nu s-a săturat să tot audă, de exemplu, despre numirile politice din fruntea regiilor, despre aroganţa politicienilor, despre importanţa fondurilor europene, despre imperativul modificării Constituţiei, despre lupta împotriva corupţiei şi a crizei economice? Toate sunt teme uzate prin invocarea lor periodică, fără urmări.  De aceea, cred că preşedintele nu a fost convingător. „Intervenţiei cu poporul” (nefericită exprimare) i-au lipsit tocmai elementele noi, în măsură să susţină  spusa: „eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut". Probabil că respectiva intervenţie a fost o atitudine tactică, prin care preşedintele a încearcat să temporizeze, să câştige timp şi spaţiu de manevră.


În ăst timp, la Suceava (zilnic), dar şi la Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Broşteni s-a manifestat în stradă, scandându-se împotriva preşedintelui, guvernului dar şi a liderilor locali ai PD-L. Imediat după declanşarea protestelor, pedelişti de frunte, inclusiv Gheorghe Flutur, se pronunţaseră pentru iniţierea unor dialoguri cu forţele politice şi cu societatea civilă. În aceste condiţii, mă întreb cum de s-a ajuns la continuarea, ba chiar acutizarea, conflictului între putere şi opoziţie, în Consiliul Judeţean Suceava, în legătură cu defalcarea sumelor de la bugetul statului pe unităţi teritorial-administrative. În Consiliul Local Municipal Suceava o altă situaţie bizară. Majoritatea pedelistă a fost de acord cu constituirea unei comisii, solicitată de consilierii PSD, referitoare la activitatea Termica, dar a respins o solicitare omoloagă pe chestiunea, cred eu mai delicată, a salubrizării oraşului. Dialog, nu glumă.


Dar să revin la una din zicerile dragului nostru preşedinte. „Sunt de meserie comandant de navă şi nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o voi rata nici cu România.” Aici este problema domnului Băsescu. Domnia sa a rămas încremenit la mentalul comandantului de navă, din perioada comunistă. Nu a înţeles că a fi preşedinte este cu totul altceva. Traian Băsescu a condus vase care transportau mărfuri, nici măcar pasageri pe care ar fi trebuit să îi respecte şi cărora ar fi trebuit să le ofere servicii de calitate. Comandantul Băsescu era obişnuit ca toată suflarea de pe navă să i se supună necondiţionat. Numai că, s-a dovedit că poporul român nu este format numai din mateloţi. Faţă de imaginea propusă de preşedinte, care se închipuie ca fiind comandantul navei România, răspunsul protestatarilor din stradă a fost prompt: „V-aţi bătut joc de popor / Ţara asta nu-i vapor”. Slogan care a trecut de pe pancarte în versurile unui nou imn al manifestanţilor (urmaţi linkul  http://www.antena3.ro/life-show/muzica/v-ati-batut-joc-de-popor-tara-asta-nu-i-vapor-asa-nu-se-mai-poate-romania-vrea-dreptate-asculta-noul-imn-al-protestatarilor-152863.html). De remarcat, şi cu asta închei, inventivitatea manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Mă refer nu numai la inspiratele sloganuri de pe pancarte ci şi la acel gest uluitor, după prima zi de viscol, când, la plecare, manifestanţii au lăsat în urma lor oameni de zăpadă înarmaţi cu pancarte.