Şi Suceava naşte viermi nevrotici

Când în urmă cu zece zile asistam, pe un post central de televiziune, în direct şi la o oră de maximă audienţă, la marea porcăială prezidenţială administrată – nedrept, cu aroganţă, fără argumente, în numele continuări unei reforme mult clamate, dar fără de substanţă –  unuia dintre puţinii specialişti autentici, din gaşca de nulităţi profitoare care constituie Guvernul Boc, nu credeam că o să asistăm la vreo reacţie a populaţiei. Părea că românii se resemnaseră şi că întradevăr aparţin sintagmelor asociate lor: „popor vegetal” sau „mămăliga nu explodează”. Ceea ce a urmat, însă, – primul protest de la Târgu Mureş şi, apoi, extinderea acestuia explozivă, în Bucureşti şi într-un număr impresionat de localităţi – mi-a adus aminte de evenimentele din decembrie 1989 –  când de la protestul câtorva zeci de oameni faţă de evacuarea pastorului reformat Tokes, s-a ajuns la explozia socială care a determinat căderea regimului totalitar – şi mi-a dovedit faptul că, în fine, şi în România, germenii democraţiei nu numai că au încolţit dar au şi dat roade în stare să protesteze faţă de derapajele puterii.

Firesc şi simptomatic, pentru un regim politic care a luat-o cu totul razna, „fructele” democraţiei româneşti – ce-i drept încă insuficient coapte – au fost etichetate de cei care exercită, discreţionar şi cu multă autosuficienţă, puterea ca fiind: „viermi”, „nevrotici”, „ciumpalaci”, „mahala ineptă şi violentă”. Numai că, agitaţia de pe reţelele de socializare o dovedeşte din plin, „viermii”, „ciumpalacii” şi „nevroticii” sunt cu mult mai mulţi decât cele câteva mii de oameni care, înfruntând frigul şi ninsoarea, protestează de zece zile în stradă. De ceva vreme, era limpede, acum a devenit evident, că atât preşedintele Băsescu, cât şi supuşii săi portocalii, au pierdut iremediabil încrederea populaţiei. Din nefericire pentru această ţară, domniile lor trăiesc într-o realitate paralelă şi speră că se pot agăţa de putere prin tot felul de tertipuri, precum comasarea alegerilor, introducerea votului prin corespondenţă sau retrasarea teritorial-administrativă.

Imensa gafă şi aroganţă a preşedintelui a fost picătura care a umplut paharul şi a declanşat un proces – cred eu –  ireversibil, un larg protest social, cu revendicări politice bine definite: demisia preşedintelui, demisia guvernului, numirea unui guvern de tehnocraţi care să organizez în mod corect alegeri anticipate. Indiferent de motivele care i-au scos în stradă (multe şi majore, vezi lozincile scandate, textele de pe pancarte sau, mai bine, conţinutul scrisorii deschise prin care peste 20 de organizaţii neguvernamentale îi explică ministrului Baconschi – delegat de pedelişti să dialogheze cu societatea civilă –, motivele pentru care s-au alăturat protestului) toţi protestatarii doresc căderea regimului Băsescu şi alegeri anticipate.

Reacţia neaşteptată a populaţiei neînregimentată politic a prins puterea cu garda jos şi cu bărbia în vânt. În primele zile ale protestului, preşedintele şi premierul au păstrat o tăcere vinovată. În schimb, oameni din linia a doua a puterii au fost îndrumaţi greşit să aducă jigniri impardonabile protestatarilor. Se spera, probabil, că vremea geroasă şi precipitaţiile vor tăia elanul populaţiei. Numai că protestatarii sunt foarte hotărâţi şi l-au învins pe „Generalul iarnă”. Atunci, s-a încercat tehnica, folosită cu succes în 1990 la compromiterea manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi la demobilizarea protestatarilor, care constă în infiltrarea unor diversionişti care produc violenţe, dând alibi forţelor de ordine să intervină şi să curme manifestaţia. În 2012, graţie transmisiilor în direct realizate de televiziunilor private – care nu erau ca TVR de atunci (inexplicabil, şi de acum) „în ceaţă” –, tehnica asta nu a mai dat rezultatele scontate. Manifestaţiile au continuat, la fel de înverşunate.

Următoarea mişcare a puterii, „apelul la dialog” s-a dovedit la fel de ineficientă. Previzibil,  după ce un mandat aproape întreg, puterea portocalie a desconsiderat şi umilit tot ce a întâlnit în cale, de la simplii cetăţeni până la opoziţia parlamentară, nu se poate aştepta, şi de la unii şi de la alţii, decât la cereri de demisie. Profilul psihologic al preşedintelui, aşa cum îl văd eu, nu include nici măcar asumarea greşelilor flagrante comise. Deci, nici nu poate fi vorba de o depunere a mandatului din proprie iniţiativă. Cred că preşedintele şi, în egală măsură, oastea pedelistă nu acceptă nici măcar înlocuirea premierului. În atari condiţii dialogul nu poate decât să eşueze.

Atenţionările internaţionale, recomandarea exprimată de Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European şi, în egală măsură, poziţia Departamentului de Stat al SUA (de o asemănare izbitoare cu poziţia exprimată la debutul mişcărilor populare din Egiptul lui Mubarak) au venit la momentul potrivit pentru a tempera tendinţele de reprimare în forţă a protestelor. Prin urmare, cred că guvernanţii se vor abţine la a folosi şi celelalte arme din arsenalul 1990, gen organizarea contramanifestaţii de tipul „IMGB face ordine”. Ultima încercare a puterii de a distrage atenţia de la fondul solicitărilor (demisia actualei puteri şi organizarea de alegeri anticipate) prin diversiunea, operată la manifestaţii, dar şi în mediul virtual, sintetizată prin „PD-L  = USL, aceeaşi mizerie!” nu a ţinut. Purtătorii aceste pancarte sunt izolaţi de către restul participanţilor (chiar şi aici, la Suceava), iar mişcarea lansată pe internet s-a dovedit a fi un fâs.
 

După ce şi Biserica Ortodoxă Română a dat semnale că a trecut, precum armata în 1989, „de partea poporului”, actuala putere se vede tot mai singură în faţa protestatarilor, dar şi mai vulnerabilă în faţa opoziţiei. Aşa că, probabil va încerca să tragă de timp, oferind mici concesii: vreo remaniere sau, de ce nu? Curtea Constituţională („Prostituţională”, cum o ironizează un amic, scârbit de subordonarea ei politică) va decide, după cea de a doua amânare,  corect asupra malversaţiunilor juridice pe care comasarea alegerilor le presupune.

Spuneam, în titlu că şi Suceava naşte „viermi nevrotici”. Ei bine, aşa este. Aici unde la revoluţie nu s-a tras nici măcar cu praştia, aici unde mişcările de protest civic din anii 90 nu au avut nici o aderenţă, aici unde Flutur Vodă şi Lungu logofăt păreau că au reuşit să-i îmbrobodească pe mândrii bucovineni cu măreţele lor realizări, se protestează în faţa Palatului Administrativ. În fiecare seară, între orele 18 şi 19,  peste o sută de „ciumpalaci” scandează: „Jos Băsescu!”, „Demisia!”, „Vrem anticipate, nu comasate!”, dar şi adaptări unor strigări la realităţile locului „Flutur, nu uita, Bucovina nu-i a ta!” sau „Ieşi afară, insectă ordinară!” (doar lepidopterele sunt insecte). De menţionat, că joi, au participat la protest peste o mie de persoane. Asta pentru că atunci s-au implicat partidele de opoziţie (de altfel, manifestarea s-a desfăşurat de la ora 16, concomitent cu mitingul USL din Bucureşti). Dar despre „viermii”, „nevroticii” şi „ciumpalacii” suceveni şi despre motivele care îi mână pe ei la luptă voi reveni cât de curând.