Incizii fără anestezie într-o toamnă furioasă

Televiziunea este o pubelă de lux” – Salvador Dali

 Sînt politicienii uninominalului “brumăriu” din noiembrie trecut nişte cabotini politici sau nişte şmecheri de mahala interbelică  mai şlefuită de multitudinea de snobi şi lingăi? Sînt luptătorii, coloraţi cu textele doctrinelor de partid şi cu creierele intens spălate de “pupincurismul” exersat zilnic şi atoateexistent, nişte guguştiuci  ce-şi gînguresc spumele ipocrite pînă devin imne? Sînt aceşti haiduci gonflabili nişte frustraţi ce-şi transferă în politica de gang şi de “prohab” toate angoasele şi spaimele lor, jucîndu-se inocent cu vieţile noastre? În toate îi veţi regăsi  pe aceşti bufoni, în cantităţi diferite, nici pe departe homeopatice.  

 

Purtat pe la toate televiziunile, zile la rînd, lună după lună, ca pe un miracol al social-democraţiei care naşte şi cultivă lideri de cartier sărac, “primarele carele este”, gînditor în “almanahe” şi interese, Vanghelie, filosoful cu braţ oţelit şi minte de granit, a derapat din nou în explicaţii jenante şi ne-a declarat  că nu am înţeles prea bine gîndurile sale luminate pentru că nu am “decodat” noi “ghilimelele” sau nu le-a pus domnia sa la timp. În concluzie, Vanghelie ne trage de urechi şi ne somează să fim mai atenţi altădată, că el n-are timp şi răbdare să  ne explice ca la grădiniţă cum e cu această lume în care noi doar visăm şi în care primarele se descurcă lejer ca peştele-n apă. După ce ne-a dat el peste boticurile noastre neştiutoare şi ne-a explicat cu puterea lui “la cub”, în interjecţii fatale, cît este de “macho” şi de dur şi cum pune miniştrii la interne, la externe, la învăţămînt, cum resetează şi reşapează generali pe la servicii şi  cum dă el de pămînt cu toţi dacă nu primeşte satisfacţie şi onoare “reperată” , ne face din nou cu degetele “şmen” şi ne spune că a uitat să pună ghilimelele atunci cînd ne-a declarat apoteotic, tot pe televiziuni, la ore de maximă audienţă, că dosarele de la “doi şi un sfert” au ajuns pe mîini bune. Împins în corzi şi somat de liderul Geoană să iasă public şi să dezmintă aceste acuzaţii de o gravitate uriaşă (pentru că, fie vorba între noi, serviciile secrete străine, care lucrează cu ale noastre, au pretenţii, au deontologie şi mai ales cutume), acest domn agresiv dar mieluşel sub nuieluşă iese şi se bîlbîie ruşinos, etichetîndu-ne din nou drept “proşti”. O altă obrăznicie şi o atitudine de rol negativ într-o comedie neagră. Stau şi mă întreb pînă unde ne pot duce aceste reacţii viscerale lipsite de echilibru,  cînd ne ascundem după fustiţa partidului şi a bunicilor, încît mereu să vedem cum oameni ca şi noi se transformă în urangutani, care ne strigă că trebuie să fim mai atenţi altădată, chiar şi atunci cînd ei îşi uită “ghilimelele” acasă.

 

Guvernul cade cînd nu mai are majoritate. Asta e legea sacră a democraţiei. De ce nu a căzut guvernul precedent, este altă poveste misterioasă. Cert este că douăzeci de guverne de tehnocraţi, formate din cele mai sclipitoare minţi ale neamului, nu ne-ar salva decît prin măsuri foarte, foarte dure. De ce acceptăm cu mai multă uşurinţă decalogul suferinţei de la un independent sau de la zece independenţi, cînd  nu există milimetru de aer în ţara aceasta neîmbibat de politică, politicieni, partide şi lideri, aceşti „guru” din tablă ruginită, vopsită frumos şi surîzător. „Sînt independent, dar nu apolitic”, a declarat Klaus Johannis. Cred că această declaraţie cu tîlc, la vedere, facilă, l-a salvat pe primarul Sibiului, pentru că anii ce vor urma vor fi ani dramatici, de măsuri de o duritate cu care noi românii nu sîntem obişnuiţi. Măsuri care vor produce nemulţumiri sociale masive şi mari tulburări de comportament în creierul  liderilor de toate culorile, al celor de cartier şi, mai ales, în cel al liderilor de sindicat, obişnuiţi, de douăzeci de ani încoace, să ceară mereu fără să ofere soluţii serioase, doar pentru a-şi păstra lor intacte privilegiile de milionari cu afaceri de-ţi bubuie imaginaţia şi, ca un făcut, în detrimentul celor pe care îi reprezintă şi îi apără, de atîţia ani, într-o necruţătoare sărăcie şi lipsă de viitor, speranţă şi încredere.

Degeaba spun furioşii că astăzi s-a ignorat cu iresponsabilitate o „majoritate nemaiîntîlnită”, pentru că ne-am  convins zilele trecute ce înseamnă un guvern cu o majoritate nemaivăzută şi nemaiauzită şi fantastic de fantastică. O anchilozare în proiect, în ură, în îndărătnicie şi în fratricid. Ce a făcut gloriosul guvern PSD + PD-L + minorităţi = 80% din Parlamentul României ? HAOS. Cum ? Printr-o permanentă supraveghere în „sistem” şi o joacă paranoică „vînat - vînător”. Cînd unul, cînd celălalt. Pentru nuanţarea monotoniei şi a gri-ului predominant. Nu ţin aceste filozofii şi aceste mari viziuni. Sînt declaraţii la cald, cînd se acumulează frustrările. Oamenii politici veritabili nu sînt nişte cabotini... Sau nu ar trebui să fie. Ei trebuie să îşi păstreze calmul şi sîngele rece, pentru că de multe ori valiza nucleară cu „butonul roşu” este în mînuţa lor tremurîndă şi e foarte simplu să faci „plici” şi gata cu suferinţele noastre pe pămînt. Rămîne de văzut cum ne vom descurca în ceruri cu iarba verde, mierea din rîuri şi îngeraşi dolofani de pe umerii suferinzi. 
 

Ioan MANOLE



Gazduit de Administrare Servere