Aurel Olărean, mazilit la cerere proprie şi personală

Spre marele hău sau spre marele popas? Vom căuta şi vom cerceta, dar după cum bat toate clopotele  cred că spre marea linişte dinaintea Furtunii. În fond, înlocuirea lui Aurel Olărean din funcţia de preşedinte al organizaţiei PD-L Rădăuţi, la cerere şi strigăte , cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie, nu este decît o măsură electorală strict pe subiect, rece, pragmatică, matematică şi cu scopul clar de a detensiona atmosfera, în pragul exploziei, din Rădăuţi.

 

Aurel Olărean a obosit să mai lucreze cu acea incredibilă ostilitate împotriva Rădăuţiului şi a rădăuţenilor, cerînd clemenţă, “time-out”, mazilire de ochii proştilor şi boilor care mai cred în aceste rocade de catifea, cînd cuţitul a ajuns la os şi îşi începe frecuşul dureros pe acesta (pe oscior). Am spus-o, de zeci de ori, ceva e putred în sprijinirea oarbă, necondiţionată şi talibanică a acestuia şi chiar dacă ar avea , cum se spune pe după uşi, sprijin de la Bucureşti, tot nu se justifică. Lipsa lucidităţii în politică cere imediat consult, diagnostic şi tratament de specialitate. Duce la dezastru. Trebuie intervenit urgent, chirurgical. Am vorbit de zeci de ori despre “acţiunile hilare”, pe lîngă lege şi morală ale primarului Olărean şi ne-am întrebat, mai mult sau mai puţin retoric, de ce îl sprijină şefii lui cei mari cu atîta îndîrjire. Riscă enorm dacă îl mai ţin în braţe. Tăcerea şi lipsa de reacţie este sinonimă cu complicitatea şi, în felul acesta, pentru că toate au fost făcute publice în presă, înseamnă toleranţă, asumare şi decontare. Sinucidere. Parcă îl şi văd pe Aurel Olărean , venind obosit la preşedintele Gheorghe Flutur, cu barba în devălmăşie şi cu o privire “de nicăieri şi către nicăieri”, ceţoasă, obosită, plictisită şi îmbuibată, apoi îl privesc cum se clatină şi, căzînd în genunchi, cum strigă cu pătimaşă sfîşiere, “bossului suprem” : « Mazileşte-mă, mazileşte-mă, şefule, că nu mai  pot îndura atîta umilinţă. Eliberează-mă de poveri şi redă-mi libertatea !». Apoi l-am văzut pe preşedintele Gheorghe Flutur cum se apropie uşor şi demn de acesta, parcă plutind, cum îi pune sabia de paradă pe umărul drept şi-i spune : « Te eliberez, camarade, dar nu am puterea să te exorcizez ! » şi o lacrimă nestatornică porni din colţul ochiului, nărăvaş, se rostogoli pe parchetul lucios şi lunecă uşor ca o grenadă defensivă sub biroul impunător şi atoatecunoscător. Este posibil să nu explodeze niciodată, dar la fel de posibil este să facă explozie. Iar cine a mai executat armată cu baioneta la ceafă, ştie ce poate produce o grenadă defensivă la locul de muncă.  

Post scriptum :

Dacă  haiducul-primar sau primarul-haiduc ar fi cu adevărat bărbat şi sigur pe el şi ar dori să testeze cît este el de “iubit şi stimat”, ar demisiona şi ar porni la o nouă rundă electorală, independent sau cu partid-scut, să îmbrace cămaşa morţii şi a martiriului, odată cu o nouă legitimare a electoratului. Dar “… acolo unde dragoste nu e… nici fripturişti curajoşi nu e !”
 

Ioan Manole