Şoc pozitiv la PNL Suceava: fostul prefect Ştefan Alexandru Băişanu a fost numit preşedinte la PNL Suceava
Aşa cum vă spuneam nu cu mult timp în urmă, newsme.ro a ţinut pe ţeava tunului, o ştire în sfârşit confirmată de realitate. PNL Suceava are un nou preşedinte interimar la nivel de judeţ.
În mai puţin de o lună, liberalii suceveni au schimbat 3 preşedinţi ai organizaţiei judeţene a partidului. După mazilirea lui Philip Rozopol pentru rezultatele slabe obţinute la alegerile europarlamentare, a venit rândul ca şi înlocuitorul acestuia, Valică Gorea să fie înlocuit cu Ştefan Alexandru Băişanu.
Acesta a declarat pentru newsme.ro că îşi va investi toată energia pe care o are pentru a reda demnitatea şi orgoliul de odinioară partidului Brătienilor. Situaţia din PNL devine, una grea pentru unii care îşi plâng de milă, iar alţii care nu l-au iubit niciodată pe Băişanu, cel mai probabil vor sta ca nişte căţeluşi la picioarele domniei sale. Evident, duşmanii lui Băişanu vor lucra în undergroundul conspiraţiilor cu care sunt deja obişnuiţi.
Însă Băişanu nu va fi despot singur peste PNL Suceava, Biroul Naţional a partidului a numit şi Biroul Permanent Judeţean Interimar al PNL Suceava, care va fi format din 21 de persoane, însă din care fostul preşedinte al partidului, Valică Gorea nu mai face parte. Sunt membri ai Biroului Permanent judeţean interimar al PNL Suceava: Alexandru Băişanu în calitate de preşedinte, deputaţii Gheorghe Coroamă şi Mircea Grosaru, senatorul Tiberiu Prodan, Marius Ursaciuc, Ioan Moraru, Adrian Popoiu, Gabriel Şerban, Tudor Zdrob, Ioan Pavăl, fostul prefect al judeţului Suceava, Ovidiu Doroftei, Vasile Mocanu, Octavian Ilisoi, Constantin Dumitru, Ştefan Gudula, Ovidiu Ilisei, Cezar Ioja, Gheorghe Aldea, Gheorghe Cornia şi preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL, Mihai Aurel Steiciuc.
luni, 06 iulie 2009
Taguri
Mihai Aurel Steiciuc, Ovidiu Ilisei, PNL, Philip Rozopol, Stefan Alexandru Baisanu, Valica Gorea
Tim Tim
februarie
2012
februarie
2012
februarie
2012
februarie
2012
februarie
2012
februarie
2012
Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?



