PSD Suceava:” Când Gheorghe Flutur face o afirmație, adevărul este altul”

Va transmitem un comunicat de presa din partea PSD Suceava:

poza
PSD Suceava:” Când Gheorghe Flutur face o afirmație, adevărul este altul”

Dacă Gheorghe Flutur îl așteaptă pe Moș Crăciun să-i împlinească promisiunile de campanie electorală, cum ar fi finalizarea în trei luni a șoselei de centură a Sucevei, parlamentarii social-democrați suceveni, împreună cu colegii lor din Guvernul României, fac demersuri concrete pentru realizarea unor obiective importante pentru județ. Astfel, în cazul mult-mediatizatei șosele mai sus-menționate, odată cu finalizarea procedurilor de atribuire a lucrărilor de construcție a porțiunii rămase, guvernul va acorda în 2018 suma necesară din credite de angajament.
Modul în care Gheorghe Flutur a ascuns adevărul și a acuzat pe nedrept guvernul social-democrat, ne obligă să revenim la un alt subiect dezbătut intens în ultimele zile - cel al pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc.
Ca de fiecare dată când Gheorghe Flutur face o afirmație, adevărul este altul și sucevenii au dreptul să cunoască realitatea.
În cazul obiectivului mai sus-menționat, lucrurile sunt foarte clare și sunt cunoscute, dar ignorate voit de Gheorghe Flutur. Răspunsul primit la adresa pe care dumnealui a trimis-o Ministerului Turismului în data de 15 decembrie 2017 este fără echivoc menționându-se faptul că, deoarece Primăria Câmpulung Moldovenesc nu a depus documentația completă până la data curentă, în special scrisoarea de asigurare pentru instalația de transport, nu se vor putea face plăți la contractul de finanțare. Ministerul Turismului asigură faptul că în momentul în care toate documentele solicitate vor fi prezentate, vor fi acordate sumele solicitate pentru decontare.
Cei care doresc pot să verifice aceste informații atât la Ministerul Turismului sau, mai simplu, la Consiliul Județean Suceava, punându-se astfel capăt demagogiei liderului liberal. Acesta, în loc să semneze manifeste superficiale cu simplu impact mediatic, ar trebui să-și consilieze mai bine primarii din propriul partid, astfel încât comunitățile pe care le reprezintă să nu fie păgubite de finalizarea obiectivelor mult dorite, cum este cazul pârtiei de la Câmpulung Moldovenesc.


18:01
joi, 21 decembrie 2017

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere