Ioan Stan :" Ori de câte ori cei de la PDL, vopsiți în PNL ajung la guvernare, brusc nu se mai poate face nimic în țara asta"

Va transmitem un comunicat de presa din partea senatorului PSD Suceava, Ioan Stan:

poza
Ioan Stan :" Ori de câte ori cei de la PDL, vopsiți în PNL ajung la guvernare, brusc nu se mai poate face nimic în țara asta"

Trecând peste faptul că PNL-ul nu-şi va vota propriul guvern, pentru că acest partid ne-a obișnuit deja cu situațiile absurde și cu lipsa de responsabilitate față de electorat, trebuie să informăm toți cetățenii țării, dar mai ales pe suceveni, despre ce prevede noul program de guvernare. De fapt, mai degrabă vorbim despre ce NU prevede acesta, având în vedere că politica liberală autohtonă este se află sub semnul lui „nu” de 30 de ani. Afirmăm asta deoarece ori de câte ori aceștia au ajuns la guvernare fie „NU au avut”, fie „NU au putut”, fie „NU au vrut” și în general când a fost vorba de interesul național, i-au întos spatele acestuia și i-au spus hotărât: „NU!”
Astfel, guvernul Orban nr. 2 NU spune nimic cu privire la finalizarea investiției la Spitalul Municipal din Fălticeni, deși am atras atenția asupra acestei chestiuni prin interpelarea din 11.02.2020, adresată Ministrului Sănătății, prin care i-am cerut să aloce cei 24 de milioane de lei necesari achiziționării aparaturii medicale, tocmai pentru a debloca această situație. Ba mai mult, în noul program de guvernare nu se face nicio referire la demararea procedurilor pentru inființarea Spitalului de Copii de la Suceava, a cărui utilitate o recunosc, dar pe care unii îl anunțau ca și rezolvat. Nu numai că nu e nimic rezolvat, dar nici măcar nu este amintit de el în noul program de guvernare. O fi o altă gogoașă electorală?
De asemenea, același guvern PNL Orban 2, NU mai spune nimic în noul program de guvernare despre varianta ocolitoare de la Rădăuți, nici despre cea de la Fălticeni. E drept că vorbește în schimb despre variantele ocolitoare de la Vatra Dornei și cea de la Câmpulung Moldovenesc și mi se pare firesc să termine măcar atât din ce a început PSD-ul.
Tot NU este cuvântul de ordine atunci când vine vorba despre mărirea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.
NU spun pnl-iștii măririi salariilor din învățământ pentru anul 2020;
NU spune guvernul Orban 2, mării alocațiilor pentru copii de la 1 august;
Evident că măririle acestea, de care trebuiau să țină seama pentru că s-au dat legi în acest sens, nu sunt menționate în noul program de guvernare, fiind o dovadă în plus a lipsei de respect pe care aceștia o au față de copiii României, față de bătrâni cât și față de cadrele didactice. Sau poate așa percep ei „România normală”: în sărăcie?!? Pentru că asta este România lor. O Românie a concedierilor și a tăierilor de salarii despre care vorbesc la tot pasul.
Nu știu cum se face, dar ori de câte ori cei de la PDL, vopsiți în PNL ajung la guvernare, brusc nu se mai poate face nimic în țara asta fără tăieri de salarii, de finanțări, fără reduceri de personal, fără crize, fără bătaie de joc la adresa bugetarilor și a pensionarilor. Iar acum, prin „neinvestirea” guvernului Orban 2, își bat joc și de proprii alegători, forțând niște alegeri anticipate pe care majoritatea populației nu și le dorește. Dorința este a lor, a celor de la PNL, care grăbind aceste alegeri speră să-și ascundă de ochii românilor propria neputință, foarte vizibilă în cele 3 luni de guvernare efectivă, când practic nu au făcut nimic altceva decât să strice tot ce era bun, din puerilul motiv că era făcut de noi. Anticipate, din punctul nostru de vedere, înseamnă austeritate. Trebuie să înțelegem asta odată pentru totdeauna.


12:02
marti, 11 februarie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere