Eugen Bejinariu:"Guvernanții sfidează Constituția"

Va transmitem un comunicat de presa din partea deputatului PSD Suceava, Eugen Bejinariu:

poza
Eugen Bejinariu:"Guvernanții sfidează Constituția"


Au trecut 70 de zile de la declararea pandemiei și în afara temerilor pe care oamenii le au pentru viața lor s-a întâmplat consecvent un singur lucru: Guvernul sfidează Parlamentul și prin aceasta sfidează voința cetățenilor României.
După 70 de zile și 1.200.000 de șomeri nu avem încă un plan pentru economia românească, nu avem măsuri concret utile pentru oameni și companii. Câteva amăgiri lansate de guvern, care în fapt nu înseamnă ajutor autentic pentru oamenii rămași fără locuri de muncă și nici pentru companiile intrate în agonie, sunt prezentate cu emfază ca fiind susținerea statului pentru resuscitarea economică.
Timp de vreo lună de zile reprezentanții autorității statului român, aflat în stare de urgență, ne învățau repetat să ne spălăm pe mâini, ne explicau că de fapt medicii au materiale suficiente de protecție, dar nu știu ei, ne promiteau că guvernul va proceda întocmai precum statele responsabile care au alocat 15-20 % din PIB pentru a ajuta cetățenii și economia. Ne-au amăgit vreo luna și continuă să o facă, spre stupefacția antreprenorilor și a oamenilor aflați în somaj. Guvernanții au luat măsura de a amâna rate în schimbul plății unei dobânzi aplicabile și la dobânda amânata, apoi au lansat un site cu așa zise facilități, dar site-ul n-a funcționat vreo zece zile după momentul lansării. Iar când a funcționat am înțeles toți că guvernul, de fapt, nu oferă nici o soluție sutelor de mii de companii dramatic afectate de criză - guvernul a pus la dipoziție prin site-ul IMMInvest, în fapt, un formular tip cerere care rămâne la latitudinea băncilor dacă va fi aprobată sau nu pentru fiecare aplicant. În rest… evaluări, planuri, proiecte, promisiuni. Nu investiții, nu bani alocați economiei, nu măsuri, nu ajutor efectiv … doar vorbe goale în discursuri ambigue.
Înțelegem și noi că singura platformă politică a liberalilor în confruntarea lor cu USR pentru electoratul radical rămâne discursul virulent anti-PSD. Am înțeles că, dincolo de propria incompetență, acesta este motivul pentru care la jumătate de an după preluarea guvernării primul ministru nu are nici o adresare publică fără să invoce jalnic și ipocrit „moștenirea PSD”. Înțelegem și îngrijorarea președintelui pentru liberali, cauzată de coborârea vertiginoasă a acestora în sondaje – de aceea are și Președintele României adresări publice zilnice în care punctul central îl constituie atacul încrâncenat la PSD, pe orice temă, reală sau inventată. În tot acest timp, însă, Suceava parcurge o tragedie de neimaginat, sunt și alte locuri în care s-a coborât infernul printre noi, țara se află în pragul unei drame pentru milioane de oameni, chiar și cei pentru care continuați să faceți campanie electorală vor fi afectați de lipsa soluțiilor guvernului, de incompetența și debilitatea actului guvernamental.
Pe fondul dramelor medicale și a unei crize economice deja pronunțate, fiecare apariție publică a celor responsabili cu destinele noastre se petrece precum prestația într-un concurs de omagii: Președintele laudă Guvernul, miniștrii laudă premierul, primul ministru laudă ministrii. Primul ministru se laudă pe sine, vorbește despre o altă realitate decât cea pe care o trăim, promite, minte și se eschivează neconstituțional de la responsabilitatea de a se prezenta în fața Parlamentului pentru a oferi un plan de stimulare a economiei. Refuză să prezinte Parlamentului un raport asupra situației de fapt, asupra măsurilor luate și a celor ce se impun a fi implementate. Primul ministru sfidează Parlamenul, întocmai precum fac miniștrii din subordinea sa, astfel încât țara este condusă prin ordonanțe militare și declarații mincinoase la televizor. Fără supravegherea constituțională, fără dare de seamă, fără responsabilitatea manifestată în fața cetățenilor și a aleșilor acestora. Este un act de sfidare nemaiîntâlnita în 30 de ani, iar pentru nemărginirea acestui tupeu liberal și pentru felul anemic, incompetent, haotic în care este condusă țara, fără viziune, cu răzgândiri și ambiguități, fără măsuri substanțiale pentru viața oamenilor și activitatea companiilor, guvernanții vor da socoteală.
Primul ministru nu poate apărea la televizor în conferință de presă ca substitut al prezentei sale în fața Parlamentului Romaniei. Primul ministru al unei țări democratice nu poate conduce prin intermediul declarațiilor televizate și ordonanțelor nocturne, în mod despotic și ignorând instituția fundamentală a statului. Guvernul nu poate restrânge drepturile cetățenilor României prin declararea stării de alertă. Pentru acest lucru și pentru a se supune legii, Constituției și voinței românilor, Guvernul trebuie să se prezinte urgent în fața Parlamentului României.


Deputat,
Eugen Bejinariu


11:15
miercuri, 06 mai 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere