COD GALBEN, ger persistent
avertizare
INTERVALUL: 08.02.2012, ora: 02:00 - 12.02.2012, ora: 10:00

Emil Boc: În 2010, vom lua măsuri nu neapărat populare, dar necesare ţării

Primul-ministru Emil Boc a declarat, miercuri, că în 2010, un an dificil în opinia sa, Guvernul va fi nevoit să ia unele măsuri nu neapărat populare, dar necesare ţării. 

poza
Emil Boc: În 2010, vom lua măsuri nu neapărat populare, dar necesare ţării

"Anul 2010 va fi totuşi un an greu, dar având în vedere măsurile economice luate de Guvern în 2009 şi datorită îmbunătăţirii situaţiei la nivel internaţional, perspectivele sunt un pic mai bune decât păreau. Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi şi lucizi că înainte să ne fie mai bine o să ne fie un pic mai greu şi acest lucru îl spun responsabil ştiind că pentru aceasta va trebui să îmi asum, împreună cu Guvernul pe care îl reprezint, unele măsuri, nu neapărat populare, dar necesare ţării", a afirmat Emil Boc, la prezentarea, în Parlament, a programului de guvernare al noului Cabinet.



Premierul desemnat a precizat că printre urgenţele imediate se numără adoptarea, în sesiune extraordinară, în prima jumătate a lunii ianuarie, a proiectului Legii bugetului de stat pe coordonatele negociate cu organismele internaţionale, referindu-se în special la deficitul prognozat de 5,9% şi o creştere economică de 1,3%. De asemenea, măsurile vizează menţinerea pe întreaga perioadă de guvernare a aceluiaşi nivel al cotei unice şi al taxei pe valoarea adăugată, aplicarea în continuare a neimpozitării profitului reinvestit, reducerea numărului de taxe şi impozite, a birocraţiei, absorbţia sporită a fondurilor europene, regândirea impozitului minim şi restructurarea programului "Prima Casă", utilizarea garanţiilor guvernamentale şi pentru alte domenii ale economii naţionale şi respectarea angajamentelor cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială.


El a afirmat că o altă prioritate este un guvern stabil şi validat de Parlament, care să redea încrederea că România este pe traiectoria bună şi că cetăţenii pot să spere că un executiv stabil cu susţinere parlamentară va putea să ia măsurile necesare pentru fiecare dintre ei. O altă problemă urgentă de rezolvat este adoptarea legii responsabilităţii fiscale şi a legii reformei sistemului de pensii, angajamente pe care România le are şi care sunt în favoarea a 22 de milioane de români. El a spus că bugetul de pensii va fi subvenţionat de la bugetul de stat, prin transferuri, cu 1,5 miliarde euro în 2010. Boc a mai afirmat că impozitul minim ar putea fi înlocuit cu un impozit forfetar pe anumite domenii de activitate, unde evaziunea fiscală este mai greu de evaluat.AGERPRES



00:49
joi, 24 decembrie 2009

Taguri

Emil Boc, guvern

Autor
Dan Maxim
nume: *
e-mail: *
comentariu: *

Număr de caractere rămase:

Anunţă-mă pe e-mail când apare un comentariu nou.

Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?