Dan Cusnir:"Suceava se prăbușește sub povara incompetentei, a intereselor personale care au devenit mai importante decât interesul comunității"

Va transmitem un comunicat de presa din partea PSD Suceava

poza
Dan Cusnir:"Suceava se prăbușește sub povara incompetentei, a intereselor personale care au devenit mai importante decât interesul comunității"
Ion Lungu conduce Primăria Sucevei de 15 ani. A avut in permanenta sprijinul majorității Consilierilor Locali, in 12 din acești 15 ani majoritatea fiind constituita de grupurile PNL, PDL si PMP. In acești 15 ani a avut șansa sa modernizeze Suceava, să facă lucruri trainice, să le crească calitatea vieții Sucevenilor. In realitate și-a bătut joc de Suceava și de Suceveni, a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a deveni cel mai detestat om al Sucevei. A reușit inclusiv să compromită sărbătoarea Anului Centenar. Mai exact, cum este posibil ca la 3 luni de la pompoasa „Inaugurare Centenara” a amenajărilor de la Statuia lui Stefan cel Mare, “granitul” sa fie exfoliat, marmura ruptă, soclurile ciobite? Ion Lungu a reușit să profaneze un vestigiul al celui mai important Domnitor al Moldovei și concomitent sa isi bata joc de Bucovina, de Anul Centenar si să trateze cu dispreț contribuabilii Suceveni.

Cum ți-ai permis Ion Lungu sa iți bați joc de 1.3 milioane lei și să dai acest obiectiv pe mâna unor societăți de construcții din Ipotești și din Miroslava? Ce experiență aveau aceste 2 firme? Cum ați recepționat lucrările? De ce nu le-ați solicitat sa remedieze defecțiunile in perioada de garanție? Sau plănuiți tot pe PSD să dați vina, că se pare că este singurul argument de care sunteți capabili. A nins prea repede, sau prea mult? Spune Ion Lungu, da-ti frau liber imaginatiei!

Ion Lungu, ai habar ce se întâmpla prin Suceava? Atata esti in stare sa coordonezi, lucrari care sa tina 3 luni?

Ce s-a întâmplat in Suceava in ultimii 15 ani? Oameni lipsiți educație și fără un parcurs profesional credibil au fost într-o campanie electorală perpetuă, preocupați de beculețe colorate, diplome inutile, flori plantate înainte de zăpadă și ieșit cu lopata la sesiuni foto. Chiar sunt curios dacă și anul acesta ieșiți cu măturoiul să vă faceți de râs, în loc să vă preocupați de cei doi piloni care pot duce la dezvoltare autentică: infrastructură și educație. Pâinea și cuțitul a fost la voi, dar ați apelat la cea mai lașă soluție, ați jucat cartea de victimă și ați dat vina pe sistem.

Nici nu este de mirare sincer, dacă ne uităm la cum și-a format Ion Lungu echipa. În loc de oameni cu un minim acceptabil de educație și valoare, omul numărul doi în administrația locală este Lucian Harșovschi, a cărui calificări și istoric profesional se limitează la transportul public cu maxi taxi.

Între timp, Suceava se prăbușește sub povara incompetentei, a intereselor personale care au devenit mai importante decât interesul comunității. Suceava este mâncată de cancerul compromisurilor și blaturilor.

Suceava are nevoie de Ordine si Progres. Suceava trebuie sa fie condusa de către o echipa care înțelege ce înseamnă sa faci “Totul pentru Suceava!”


Dan Cușnir,
Președinte Organizația Municipala PSD Suceava
“Totul pentru Suceava!”



15:38
marti, 05 martie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere