Dan Cusnir trage concluziile in urma campaniei electorale

Va transmitem un comunicat de presa semnat de Dan Cusnir:

poza
Dan Cusnir trage concluziile in urma campaniei electorale

Orașul nostru, Suceava, traversează momente delicate și cetățenii urbei simt că vremurile devin din ce în ce mai greu de înțeles. Pandemia pe care o traversăm se suprapune în mare măsură și peste îngrijorările pe care cu toții le simțim în ceea ce privește viitorul nostru atât ca cetățeni ai acestui oraș, cât și ca simpli oameni, cu tristețile și cu speranțele noastre într-o zi de mâine mai bună. Și spun acest lucru și prin prisma faptului că ne aflăm din nou într-o campanie electorală la nivel național, deși nu cu mult timp în urma s-a încheiat campania electorală pentru alegerile locale.
Țin să răspund cu sinceritate tuturor celor care m-au întrebat despre concluziile ultimei campanii, respectiv cea de la alegerile locale, fiind în primul rând dator cu un răspuns privind aparenta mea ”tăcere” după ce rezultatele au devenit finale.
Am satisfacția personală că în campania electorală anterioară atât eu, cât și întreaga mea echipă de campanie am reușit să discutam cu mii de suceveni pe stradă, în cartiere. Am abordat faptele cu mult bun simț, reușind un nivel decent al comunicării, fără atacuri la persoane sau fără a încerca să denigrăm contracandidații noștri, fapt care nu s-a întâmplat însă și din partea acestora. Dar nici măcar atitudinea acestora nu ne-a afectat.
Un înțelept arab spunea că Țara Făgăduinței se află întotdeauna de cealaltă parte a deșertului, așa că ne-am asumat comportamentul anormal și mesajul imoral al unora dintre contracandidații noștri. Am sperat că evoluția socială a vremurilor pe care le traversăm ar fi trebuit să conducă la un alt nivel al dezbaterilor, nu s-a întâmplat așa dar nici acest lucru nu ne-a surprins.
Se spune că votul niciodată nu minte, iar cetățenii au mereu dreptate. Așa este. De aceea vin astăzi în fața dumneavoastră cu multă recunoștință și cu sinceră modestie și doresc să vă mulțumesc tuturor: celor care mi-au acordat votul, celor care nu au mi-ați acordat votul, cât și celor care nu au participat la actul electoral. În ceea ce îi privește pe cei care nu au participat la vot, consider că cea mai mare vină o port eu, pentru că nu am reușit să transmit într-un mod cât mai clar mesajul schimbării, schimbare pe care acest oraș o merită pe deplin. Trăiesc sentimentul amar al neparticipării unui număr cât mai mare de votanți la exercițiul electoral care s-a încheiat, dar acest lucru nu este vina lor, ci, repet, este vina noastră, a clasei politice.
Printre alte sentimente frumoase, am bucuria că experiența campaniei electorale m-a adus mai aproape de cetățenii orașului, înțelegând mai bine nevoile și dorințele acestora. La finalul campaniei am înțeles că fiecare dintre acești oameni reprezintă în sine un univers, că fiecare om dintre cei care trăiesc și muncesc în acest oraș are dreptul la evoluție, are dreptul la dezvoltare și are merite pe care clasa politică trebuie să i le recunoască.
Marele istoric și om de stat Nicolae Iorga spunea atât de frumos că sunt victorii care te înjosesc și înfrângeri care te înalță. Consider că înfrângerea mea în demersul de a vă reprezenta în fruntea urbei m-a făcut un om mai bun și mai înțelept, motiv pentru care vă mulțumesc și pentru care mă înclin în fața dumneavoastră. Cât despre victoria contracandidatului meu, așa cum spunea Octavian Paler, rămâne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită.
Voi fi mereu prezent aici, pe fiecare stradă și în fiecare casă din acest oraș, mereu deschis oricărei întrebări și promit tuturor celor care trăiesc în acest oraș că voi lupta sincer și din toate puterile mele pentru normalitatea mult visată, în așa fel încât în orice moment să pot privi orice om deschis în ochi.
Cu respect pentru întreaga înțelegere și pentru toate gândurile frumoase,




Dan Ioan CUȘNIR – cetățean al Sucevei.


14:29
luni, 16 noiembrie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere