COD GALBEN, ger persistent
avertizare
INTERVALUL: 08.02.2012, ora: 02:00 - 12.02.2012, ora: 10:00

Băişanu vrea excluderea lui Mircea Grosaru din PNL

Alexandru Băişanu consideră că parlamentarii suceveni s-au făcut de rîs pe ei dar şi pe proprii lor părinţi iar Mircea Grosaru a făcut un gest ruşinos, votînd tăierea pensiilor şi a salariilor.

poza
Băişanu vrea excluderea lui Mircea Grosaru din PNL

Alexandru Băişanu a declarat joi că Mircea Grosaru, membru PNL şi reprezentant al italienilor în Parlament, nu mai are ce căuta în PNL pentru votul acordat împotriva moţiunii de cenzură. "Mircea Grosaru a votat pentru tăierea pensiilor şi salariilor. Este ruşinos gestul pe care l-a făcut, motiv pentru care cer excluderea sa din partid. PNL nu are nevoie de membri care lucrează împotriva românilor."

Băişanu consideră că Mircea Grosaru a avut de ales între demnitatea şi onoarea de a fi liberal şi funcţia şi slugărnicia în faţa lui Traian Băsescu. "Acum, pensionarii, profesorii şi medicii plătesc pentru realegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte şi trimiterea Elenei Băsescu în Parlamentul European" a declarat preşedintele filialei sucevene a PNL, Alexandru Băişanu.

De altfel, dînsul consideră că Guvernul şi-a pierdut deja credibilitatea, dovadă fiind membrii PD-L care au votat pentru aprobarea moţiunii de cenzură. "PD-L fură acum pe faţă din banii bugetarilor şi ai pensionarilor" a mai adăugat dînsul.

Alexandru Băişanu şi membrii PNL Suceava cer Guvernului să îşi dea demisia de onoare, considerînd că nu este posibil ca un popor să fie furat prin propriul său vot. În aceeaşi măsură, Băişanu a mai adăugat că dacă va mai exista posibilitatea unei moţiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului, PNL o va susţine în totalitate.


11:46
joi, 17 iunie 2010
Autor
Bogdan Popescu
nume: *
e-mail: *
comentariu: *

Număr de caractere rămase:

Anunţă-mă pe e-mail când apare un comentariu nou.

Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?