COD GALBEN, ger persistent
avertizare
INTERVALUL: 08.02.2012, ora: 02:00 - 12.02.2012, ora: 10:00

Băişanu: Dacă Lungu nu rezolvă problema căldurii şi a apei calde, să îşi dea demisia

Alexandru Băişanu a declarat tranşant într-o conferinţă de presă că dacă Ion Lungu nu se implică activ în rezolvarea problemei apei calde şi a căldurii în muncipiu, ar fi cazul să îşi dea demisia şi să lase loc unor oameni mai competenţi.

poza
Băişanu: Dacă Lungu nu rezolvă problema căldurii şi a apei calde, să îşi dea demisia | (f) Bogdan Popescu | Newsme.ro

"Mai e puţin şi vine iarna. Temperaturile pe timpul nopţii au ajuns deja sub 10 grade. Era cazul să fie fie apă caldă şi căldură în localitate însă lucrul acesta nu s-a întîmplat. Considerăm că este o scăpare a primarului Ion Lungu să ţii 120.000 de locuitori în frig şi fără condiţii posibilitatea de a face un duş măcar zilnic."

Băişanul consideră că în perioada de vară poate că era acceptabil, dar acum nu mai este nici o soluţie. "Foarte mulţi suceveni sunt copii, pensionari, oameni cu probleme care au nevoie de căldură. Nu aş vrea să fiu un proroc care să aducă veşti rele; sunt convins că apa caldă şi căldura nu vor veni mult timp de acum înainte. Am convingerea că directorul Plăcintă este cu adevărat capabil. Ştiu că poate să urnească lucrurile, numai căa re nevoe de sprijinul Primăriei şi al Guvernulul pentru ca sucevenii să poată trăi în limite decente, aşa cum cere o societate a anului 2010."

În caz contrar, peneliştii îi cer primarului Ion Lungu să îşi dea demisia şi să-şi vadă de alte lucuri. El a fost ales pentru a reprezenta interesele cetăţenilor din municipiul Suceava şi pentru a aduce prosperitate şi normalitate.

"Ion Lungu ar trebui să se implice în mod activ şi direct în rezolvarea acestei probleme. Suntem convinşi că în caz contrar, voturile cetăţenilor se vor îndrepta spre alţi oameni care vor găsi soluţii şi pentru aceste probleme."

Băişanu a mai declarat că unele surse spun că se doreşte intenţionat falimentarea acestei societăţi pentru a fi preluată de nişte mahări pedelişti din Suceava. "Dacă se va întîmpla şi aşa ceva înseamnă că s-a depăşit orice limită a bunului simţ şi a ultimei înţelepciuni a politicianului român."

15:18
joi, 09 septembrie 2010
Autor
Bogdan Popescu
nume: *
e-mail: *
comentariu: *

Număr de caractere rămase:

Anunţă-mă pe e-mail când apare un comentariu nou.

Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?