Alexandru Radulescu:"Guvernul liberal a îndatorat România, generațiile viitoare, împrumutându-se în 3 luni cu peste 40 miliarde de lei"

Va transmitem un comunicat de presa din partea deputatului PSD Suceava, Alexandru Radulescu:

poza
Alexandru Radulescu:"Guvernul liberal a îndatorat România, generațiile viitoare, împrumutându-se în 3 luni cu peste 40 miliarde de lei"


Ieri, moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost adoptată și a determinat căderea guvernului liberal Orban. Întotdeauna căderea unui guvern a produs o tulburare a scenei politice cu repercusuni în viața economică a statului și, evident, în viața de zi cu zi a cetățenilor. Însă, acest fapt, trebuia înțeles în toamna anului trecut când tot printr-o moțiune de cenzură a căzut guvernul social-democrat Dăncilă. Atunci a fost înlăturat un guvern care a determinat pentru România una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, un guvern care a reușit să crească nivelul de trai al românilor prin creșterea salariilor, pensiilor, alocațiilor, burselor și prin implementarea unor programe de construire a infrastructurii locale fără a depăși deficitul bugetar asumat și fără a se îngloda în datorii externe. Acest guvern a fost înlăturat prin același demers, aparent democratic dar, de fapt, prin vânzări și cumpărări a câtorva parlamentari.
În locul acestui guvern s-a instalat un guvern liberal care în 3 luni a reușit să demonstreze că slujește doar interese străine românilor. Guvernul liberal a anulat măsurile referitoare la plafonarea prețului energiei și la impozitarea corectă a companiilor străine favorizându-le în mod evident pe acestea; guvernul liberal a stopat măsurile de creștere a salariilor, pensiilor și alocațiilor; guvernul liberal a îndatorat România, generațiile viitoare, împrumutându-se în 3 luni cu peste 40 miliarde de lei, care nu se regăsesc în nimic, la dobânzi foarte mari, tot în favoarea băncilor străine, deși unele țări precum Polonia s-au împrumutat cu dobândă 0 sau chiar negativă. Ba mai mult, acest guvern a călcat în picioare principiile democratice pe care le clamau, păcălindu-i pe români, acele principii care arată că un guvern nu se poate substitui Parlamentului prin intermediul ordonanțelor de urgență.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD, care a determinat căderea acestui guvern liberal, este un demers nu numai democratic, dar s-a dovedit a fi absolut necesar pentru stoparea acțiunilor antiromânești ale acestui guvern.
Ultima încercare de adoptare pe ascuns, ilegitim, a 25 de ordonanțe de urgență, unele total nedemocratice și împotriva intereselor românilor (precum cele care modificau legile electorale cu doar câteva luni înainte, cele care favorizau unitățile medicale private, sau cele care încercau să anuleze datoriile unor bănci străine către statul român) au convins și parlamentari din alte partide să se alăture demersului social-democraților și astfel, moțiunea de cenzură a trecut cu o majoritate mare și nu cu 2, 3 voturi a unor parlamentari vânduți.
Partidul Social Democrat își asumă din nou, cu responsabilitate, în fața românilor sarcina guvernării și a înaintat președintelui României o propunere decentă de prim-ministru. Această propunere trebuie acceptată dacă decidentul consideră ca prioritare stabilitatea politică și dezvoltarea economică a României.

Deputat, Alexandru Rădulescu



15:47
joi, 06 februarie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere