Radu Reziuc este noul președinte ales al Ligii Aleșilor Locali PMP

Astăzi, 14 aprilie 2019, ora 11:30, a avut loc ședința Ligii Aleșilor Locali ai Filialei PMP Suceava, cu următoarea ordine de zi:

poza
Radu Reziuc este noul președinte ales al Ligii Aleșilor Locali PMP

1. Alegerea noului președinte al Ligii Aleșilor Locali.

2. Măsuri de organizare a campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Noul președinte ales al Ligii Aleșilor Locali este dl. Radu Reziuc, consilier local al com. Mitocu Dragomirnei, care și-a prezentat planul de acțiune pentru următorul an. "Noi, aleșii locali ai PMP Suceava, suntem piatra de temelie a Filialei Județene. Tot noi trebuie să fim cărămizile pe care se construiește succesul partidului în alegerile europarlamentare. De aceea, trebuie sa ne implicăm necondiționat în campanie și să obținem cel puțin aceleași rezultate ca la alegerile locale din 2016. Am încredere că putem să obținem un procent cu două cifre. Sunt alături de dumneavoastră, vă voi sprijini în orice activitate de implementare a proiectelor dvs. pentru prosperitatea comunităților locale din care faceți parte", le-a transmis Radu Reziuc aleșilor locali ai PMP Suceava care l-au votat.



15:35
duminica, 14 aprilie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere