Filmul Breaking News ajunge la Suceava si Gura Humorului

Vineri, 19 august, filmul Breaking News a intrat in toate cinematografele din tara.

poza
Filmul Breaking News ajunge la Suceava si Gura Humorului
           Sâmbătă, 30 septembrie, regizoarea Iulia Rugină, actorul Andi Vasluianu și actrița Voica Oltean vor merge la proiecțiile speciale din Suceava, la Cinema City Suceava, ora 19.00, iar duminică, 1 octombrie, ei vor poposi în Gura Humorului, la Casa de Cultură.

   
           Filmul a avut premiera de gală miercuri seară, în București, la Cinema PRO, în prezența câtorva sute de invitați. “Breaking News” este al treilea lungmetraj al tinerei regizoare Iulia Rugină. Aceasta, împreună cu una dintre scenariste, Oana Răsuceanu şi cu actriţa Voica Oltean, vor fi şi ele prezente, vor vorbi si vor face poze cu cei care vin sa vada filmul.



06:31
sambata, 30 septembrie 2017

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere