Ziua Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu

             Luni, pe 9 octombrie, cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu, în Sala de Arte de la Biblioteca Bucovinei, la ora 13, scriitoarea ANGELA FURTUNĂ va susține o Conferință cu tema: « Despre Holocaust – Mărturii despre această tragedie conținute în operele unor iluștri artiști originari din Suceava, NORMAN MANEA și ARNOLD DAGHANI. Există antisemitism și negaționism la Suceava ? Cauze și efecte ale fenomenelor aferente ».

poza
Ziua Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu
         În cadrul evenimentului, va fi vernisată și o expoziție de carte și documente, vor putea fi vizualizate proiecții video, iar discuțiile și dezbaterile vor fi binevenite.
Acest program a fost creat în urmă cu mai bine de 12 ani de scriitoarea ANGELA FURTUNĂ, în cadrul unui proiect (inițial personal, dar care apoi a fost instituționalizat), de cinstire a memoriei tuturor victimelor regimurilor totalitare din secolul trecut (nazi-bolșevice, fascist-comuniste), de înțelegere a istoriei și de educație/ pedagogie a memoriei. Scopul proiectului este dezvoltarea armoniei și a civilizației comunicării, prin informare corectă, educație, artă și cultură.

-    Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului este dedicată memoriei evreilor și rromilor victime ale politicilor rasiale românești
Data de 9 octombrie a fost aleasă și stabilită prin Hotărâre de Guvern, plecând de la semnificația că în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina de Sud în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an. Între 200 000 și 400 000 se estimează a fi numărul victimelor evrei, conform Raportului Final recunoscut de statul român.
Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.


05:22
marti, 03 octombrie 2017

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere