Zamfira Bîrzu – Doamna Nudului Românesc

Fără îndoială, Zamfira Bîrzu este doamna nudului românesc contemporan, expoziția de la Muzeul Bucovinei, curatoriată impecabil de dna. muzeograf Irina Țibulca, alături de directorul general Emil Ursu, cel ce patronează cu succes şi rafinament evenimentele memorabile în cetatea culturală a Sucevei, certifică existența unei picturi de o înaltă ținută, cu o substanță emoțională și conceptuală aparte, o operă închegată stilistic.

poza
Zamfira Bîrzu – Doamna Nudului Românesc


Pictura Zamfirei Bȋrzu este marcată de o flexibilitate a gestului pictural aşternut pe suprafață, pastă şi glasiuri fulminante, multitudinea de căutări plastice, toate relevând o natură de artistă profundă şi autentică. Vocile sinelui, ale vastității şi ale proximității devin o modalitate expresionistă (uneori simbolistă, post-impresionistă, alteori până ȋn pragul abstracției), o descărcare a tensiunilor cu patimă, ardență, până la limita la care (sau dincolo de care) văzul ȋncepe să treacă, transfigurat, ȋn viziune. Ȋn unele pânze se observă o timiditate, o reținere, formele şi culorile vorbind despre un alt spațiu, despre o lume ascunsă dincolo de suprafață. Ȋn altele, artista propune un improbabil vizual prin fluidizarea luminii ȋn culoare iar decuparea formelor are o cursivitate dansantă, grație liniei ce susține ansamblul. Zamfira Bȋrzu introduce ȋntr-un ansamblul epurat de analogii perfecte câte un detaliu ce are uneori o valoare simbolică şi care restabileşte contactul dintre pictura intens interpretativă şi circuitul realității obiective. Astfel, nudurile devin receptacole ale unor judecăți asupra realului, asupra existenței.
Personalitatea artistică a Zamfirei Bîrzu se manifestă printr-o luciditate care stăpâneşte procesele dinamice, adesea aleatorii, în sensul stabilirii unui necesar echilibru între “ordine” şi “aventură”, între “stil şi strigăt”- ca să folosim o antinomie lansată de Michel Seuphor. Artista compune corpul personajelor sale, suspendate atemporal în moizacul de culoare, din vaste forme aparent geometrizate, dar rezultate nu din dorinţa de a sparge tabuurile estetice, ci din cea de a reda nudul, ca o esenţializare a aparenţei. O stare de plutire este indusă de ipostazele surprinderii, ipostaze ce pendulează între sfială şi cutezanţă.
Graţiile feminine se hrănesc cu propria voluptate, întreg universul exterior fiind în fapt proiecţia interiorului, decorativismul extern fiind pretextul pentru a sublinia particularitatea fiecărui personaj în parte.
Nudul Zamfirei Bîrzu comunică spaţiului ce-l înconjoară un aer vag familiar prin care planează amintiri, scenarii neîmplinite, aşteptări, posibile iubiri. Substanţa lor este cea care conciliază absenţele, elimină ce e figurativ - inutil, folosind din elementele realului, ceea ce le este propriu. Există un eros lipsit de ostentaţie, o senzualitate ferită de trivialism în nudurile Zamfirei, pornind de la cromatică până la textură şi materialitate, totul având în vedere contopirea subiectului cu fundalul. Acelaşi fundal nu este doar un suport, ci un ecran pe care este proiectată întreaga natură în flux continuu, natură ce potenţează personajul prin ape, dealuri, păduri, fiecare pliindu-se pe natura prezenţei feminine. Zeițele arhetipuri, muze ale dansului, muzicii, ale lunii, ocrotitoare ale feminității, fertilităţii, ale amorului sau inţelepciunii, ale visării, asociate cu elemente vegetale, florale, într-un geometrism ce potenţează ritmul liniei, nudurile sunt metafore ale zborului şi ale pământului, prinse în lumea din mijlocul acestora. Nudul Zamfirei Birzu este corpul iubirii, corpul binelui şi a frumosului, într-un dans magic ori într-o clipă de repaos.
Cu o cromatică ce aminteşte de vitraliile medievale, prin alăturările asemenea unui mozaic postmodern, pictura Zamfirei Birzu pendulează între acum şi atunci, între miracolul descoperirilor, al vieţii şi ciocnirea acestuia cu realul. Rezultatul este o lume între lumi, o lume a graţiei, cu o lirică intrinsecă, o lume a mitologiilor universale juxtapuse celor personale.
Autoportretele amplasate la intrarea ȋn sală ne apar drept chipurile marelui scenograf, artista fiind cea care încolonează prezenţele feminine în deplină sezualitate, chipul trădând o uimire sau strigăt de încântare, ce ne aminteşte de faptul că ea, Zamfira, este cea ce plăsmuieşte în prezent aceste făpturi coborâte dintr-un univers eliadesc.
Lucrările expuse pe simeză sunt enigmatice iar adevărul exprimat de artistă îşi cultivă propria frumuseţe, în timp ce noi, ca privitori, devenim martorii unei experienţe înaccesibilă cunoaşterii, posibilă doar sufletului.


15:27
vineri, 23 noiembrie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere