Volumul ”Moartea mea, dragostea mea. Poeme de tarabă”, de Dan T. Gurtesch a fost lansat postmortem

Eveniment la Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera”: lansarea volumului ”Moartea mea, dragostea mea. Poeme de tarabă”, de Dan T. Gurtesch, în prezența prefectului Mirela Elena Adomnicăi. Volumul a apărut la Editura „Iuni Smart” din Vicovu de Jos, la aproape 40 de zile de la moartea autorului, jurnalist și poet ițcănean.

poza
Volumul ”Moartea mea, dragostea mea. Poeme de tarabă”, de Dan T. Gurtesch a fost lansat postmortem

Precum scrie în prefață, apariția acestui volum reprezintă "o inițiativă izvorâtă din dorința câtorva prieteni, colegi de breaslă, de a readuce în atenția publicului, în semn de prețuire, poemele publicate de Dan T. Gurtesch, acum mai bine de 10 ani".
Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș -moderatorul întâlnirii-, Neculai Roșca, Sandrinio Neagu, Cezar Straton, Dan Acibotăriță și mulți alți prieteni au considerat că memoria lui Dan T.(e), cum i se mai spunea, merită inițiativa reeditării poeziilor sale.
Poetul și gazetarul Dan T. Gurtesch s-a stins din viață la începutul lunii trecute, la vârsta de 49 de ani.
A lucrat ca jurnalist la „Glasul Bucovinei” imediat după 1990, apoi a colaborat cu publicaţia „Nord Press”, s-a ocupat de „Metroul de Munte”, iar în ultimii ani a lucrat la cotidianul „Crai Nou”.

14:37
luni, 18 noiembrie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere