Spectacolul "Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama"

Așteptarea a luat sfârșit! Și cum la teatrul nostru o veste bună nu vine niciodată singură, iată lista de noutăți:

poza
Spectacolul "Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama"

PRIMUL VIȘNIEC! PRIMUL SPECTACOL PENTRU COPII ȘI PĂRINȚI, LA TEATRUL SUCEVEAN!
Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama
(povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții)

Așteptarea a luat sfârșit! Și cum la teatrul nostru o veste bună nu vine niciodată singură, iată lista de noutăți:
- Pregătim primul nostru spectacol pentru copii și părinți;
- Punem în scenă pentru prima dată în istoria teatrului un text semnat de Matei Vișniec;
- Premiera spectacolului Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama (povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții), de Matei Vișniec, în regia lui Ioan Brancu, va avea loc mai repede – duminică, 5 mai 2019, ora 17:00.

Echipa de producție:
- Regia artistică: Ioan Brancu
- Autor: Matei Vișniec
- Scenografia: Ana Maria Condruz
- Coregrafia: Andreea Duță
- Muzica: Cári Tibor
- Light design: Lucian Moga
- Video design: Andrei Cozlac

- Distribuția: Cristina Florea, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuț, Alexandru Marin, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cosmin Panaite, Cătălin Ștefan Mîndru, Bogdan Amurăriței.
„Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” este, așa cum spune chiar autorul, un spectacol cu povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții, un spectacol pentru toată familia.
Matei Vişniec:
„Despre copiii noştri şi hoţii de timp
Oare mai ştiu, astăzi, adulţii, să le ofere timp copiilor?
Am scris "Extraterestrul care voia ca amintire o pijama" pornind de la această întrebare, dar şi de la tragedia umană trăită în ultimele două decenii de România. În jur de patru milioane de români s-au dus să lucreze în străinătate şi deseori copiii lor au fost încredinţaţi bunicilor, altor rude apropiate, ba chiar vecinilor… Nu vom putea evalua niciodată, cu nici un instrument psihologic sau sociologic, frustrarea resimţită de aceşti copii care au crescut fără prezenţa mamei şi a tatălui, fără acest timp unic, bogat în sentimente şi încredere în viaţă, pe care numai un părinte îl poate dărui copilului.
Dar societatea de consum şi ultracompetitivă a zilelor noastre îi face şi pe mulţi părinţi care îşi au copiii alături să uite că aceştia nu au nevoie nici de tone de jucării şi nici de zeci de ecrane pentru a fi fericiţi. O bărcuţă de hîrtie, o oră petrecută împreună, o plimbare în natură, puţină imaginaţie şi multă dragoste marchează infinit mai mult sufletul copilului decît un întreg magazin de jucării electronice oferit în dar. Din păcate în lumea globalizată se multiplică hoţii de timp. Imperiul industriei de divertisment are o singură obsesie: cum să fure cît mai repede timpul copiilor noştri, în cantitate cît mai mare, şi dacă se poate chiar de la vîrsta de şase luni sau un an.
Tehnologia are două feţe, ca la teatru: una rîde şi una plînge. Prima este încrezătoare în viitor şi ne spune că invenţiile de azi, Internetul şi telefonul mobil, ne vor ajuta să fim mai inteligenţi, mai eficienţi, mai prosperi. A doua observă însă că există şi o spălare pe creier operată prin zecile de invenţii de care nu avem numaidecît nevoie, că uneori copiii noştri devin de la vîrste fragede dependenţi de ecrane şi de căşti, că mult prea des instrumentele destinate să ne ajute în comunicare ne însingurează de fapt tot mai mult.
Această piesă s-a născut şi dintr-o anumită durere resimţită de mine tot umblînd prin satele Bucovinei. Am văzut atîtea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase dar nelocuite… Toate aceste case care plîng îşi aşteaptă familiile. Construite şi pentru nişte copii care nu mai apucă să copilărească în ele, toate aceste case mi-au cerut, pe limba lor tăcută, ajutorul… Sigur, nimeni nu-i poate convinge pe români să revină în masă în ţara părăsită de ei în general de nevoie… Eu însumi fac parte dintre cei care, la un moment dat, "au plecat". Şi totuşi, totuşi, simt că aproape toţi românii "plecaţi" sunt preocupaţi, sunt frămîntaţi de gîndul întoarcerii. Poate că şi din acest motiv şi-au construit case în România, ca să-i aştepte cineva acolo, ca să nu uite total de rădăcinile lor.
Casele în aşteptare sunt un subiect tragic al timpurilor noastre şi am încercat să-l captez în piesa mea. Cu atît mai mult cu cît, înaintînd în vîrstă, descopăr treptat că şi pentru mine (ca şi pentru alţi români) gîndul întoarcerii începe să dea sens plecării.
"Extratrestrul care îşi dorea ca amintire o pijama" nu este însă o piesă tristă… Spectatorii vor găsi în ea, alături de multe întrebări, şi multe momente comice şi muzicale. Mi-am dorit ca acest text să ofere două etaje: unul pentru copii şi altul pentru părinţi. Adulţii şi copiii, venind împreună la spectacolul trupei din Suceava, vor trăi, cred, emoţii diferite, vor avea percepţii diferite. Nu întîmplător mi-am subintitulat piesa "Poveşti de adormit copiii şi de trezit, uşor, părinţii".
Ar mai trebui poate să mai vorbesc despre extraterestru, despre ce caută el în piesa mea. Dar prefer să-i las pe spectatorii mari şi mici să dialogheze direct cu el. Personajele inventate de un dramaturg sunt cei mai buni purtători de cuvînt ai inimii sale.”



14:45
miercuri, 03 aprilie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere