Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor, în 2018: numărul operațiunilor de înmatriculare a crescut cu peste 60%

În anul care a trecut, activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor al judeţului Suceava s-a axat, mai ales, pe creșterea nivelului profesional al angajaților serviciului, desfăşurarea tuturor activităţilor în interesul persoanei și al comunităţii, și asigurarea legalității operaţiunilor efectuate. În acest sens, s-a pus accent deosebit pe aspectele care pot cauza prejudicii mari: furt de vehicule, eludarea taxelor vamale și accizelor, evaziune fiscală.

poza
Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor, în 2018: numărul operațiunilor de înmatriculare a crescut cu peste 60%

Totodată, angajații serviciului public comunitar menționat s-au preocupat să ofere servicii de calitate populaţiei prin scurtarea timpului de efectuare a oricărei operaţii, amenajarea corespunzătoare a spaţiului de lucru cu publicul, oferirea de lămuriri complete cu privire la posibilităţi de soluţionare legale.
Anul trecut, lucrătorii serviciului au desfăşurat un volum considerabil de muncă pentru deservirea publicului, în condițiile în care parcul auto a crescut cu 20.695 vehicule (9,51%), față de 1 ianuarie 2018, ajungând în prezent la un număr total de 238.226 vehicule. De asemenea, a crescut și numărul deţinătorilor de permise de conducere, care a ajuns la 241.920, ceea ce înseamnă un plus de 6.580 persoane cu permise de conducere (4,13%), față de 1 ianuarie 2018.
Pe linie de Înmatriculare vehicule şi autorizare provizorie, în perioada 1 ianuarie-31.12. 2018, cei 8 lucrători de la ghișeele serviciului au efectuat 42.137 operaţiuni de înmatriculare în circulaţie a vehiculelor, cu 28.023 mai multe față de 2017, 16.781 transcrieri, cu 8.822 mai multe față de anul precedent, şi 23.255 operațiuni de înmatriculare pentru prima dată în România, cu 1920 mai multe față de 2017.
Au fost procesate 42.013 certificate de înmatriculare, cu 16.400 mai multe față de anul precedent, și s-au atribuit 19.303 autorizaţii provizorii şi plăci pentru vehiculele înregistrate provizoriu până la definitivarea documentelor pentru înmatriculare definitivă. La acest capitol, cifrele arată o scădere cu 5.830 a numărului de autorizații provizorii.
În 2018, au fost operate 21.425 radieri auto din evidenţe, ca urmare a: schimbării proprietarului, la cererea proprietarului, în cazul dezmembrării, furt, export, etc., numărul acestora fiind în creștere cu 18.773.
Compartimentul permise de conducere şi examinări: numărul posesorilor de permise a crescut cu peste 4%
În anul precedent, cei 11 lucrători ai compartimentului Permise de conducere şi examinări au preluat, în total, 35.028 dosare pentru obținerea permisului de conducere, cu 9408 mai multe dosare față de perioada anterioară, dintre acestea 19.582 reprezentând preschimbări sau adăugări de categorii. Au fost preschimbate în documente similare românești 1941 de permise de conducere, cu 687 mai multe în 2018 față de 2017.
La proba teoretică de sală, au fost examinați 25.602 candidați, cu 1.150 mai mulți ca în anul precedent, fiind declarați admiși 13.685, procentul de promovare fiind de 53,45%, în scădere cu 5,94% față de 2017.
La proba practică de traseu au participat 18.839 candidați, au trecut proba 13.227 dintre ei, promovabilitatea fiind de 70,21%, în creștere cu 1,38%. Această probă se desfășoară, prin ordin al prefectului, în municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni și Rădăuți.
În perioada la care facem referire, promovabilitatea la ambele probe a fost de 51,66%.


15:28
marti, 08 ianuarie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere